Avertizare de călătorie GRECIA: Risc de contractare a virusului West Nile în perioada de vară

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că autorităţile responsabile au avertizat asupra riscului contractării virusului West Nile pentru perioada de vară.

“Până în prezent au fost raportate un număr de 25 de cazuri, dintre care două persoane au decedat.

Se recomandă să se folosească îmbrăcăminte care să acopere cea mai mare parte a corpului şi, de asemenea, să folosească repelente şi spray atât pentru corp, cât şi pentru mediul înconjurător”, se precizează într-un comunicat al MAE.

Conform aceleiaşi surse, regiunile afectate până în prezent sunt Katerini, Topeiros Xanthi, Nestos Kavala, Larisa, Sofades Kaditsas, East Attica şi Spata.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena, +302106728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro http://salonic.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Cum puteţi ieşi din ţară cu minori? DOCUMENTELE NECESARE şi condiţiile de călătorie în străinatate pentru copiii români

Cum să ne protejăm de fenomenele meteo periculoase

Muștele pot contamina mâncarea cu bacterii mult mai periculoase decât se credea anterior

  •