Bananele, cel mai folosit mijloc de a ascunde cantități impresionante de cocaină

Traficul de cocaină ascunsă în transporturi de banane este destul de des întâlnit. România se află pe harta traficanților columbieni.

Vineri, 21 septembrie 2018, doi gardieni ai unei închisori din Texas s-au dus într-una dintre danele portului Freeport pentru a ridica doi paleți cu banane. În 45 dintre cutii au găsit cocaină în valoare de aproape 18 milioane de dolari.

Acestea erau trimise ca donație închisorii Wayne Scott din Brazoria County, aflată la sud-est de Houston. Informația a fost confirmată pentru presa americană chiar de către Departamentul de Justiție a statului Texas.

Odată sosit în port, transportul de banane nu a fost revendicat de nimeni cu toate că fructele erau aproape coapte. Așa că oficialii portului au decis să le doneze închisorii.

În timp de încărcau marfa, cei doi sergenți ai închisorii și-au dat seama că unele dintre cutii erau diferite ca greutate. Unul dintre ei a deschis o cutie și așa au găsit cocaina.

Au alertat imediat ofițerii Antidrog și pe cei de la Vamă care au preluat ancheta. Au fost găsite 540 de pachete de cocaină, valoarea acesteia fiind de 17.820.000 de dolari. Autoritățile nu au precizat încă de unde venea transportul și cui îi era adresat.

BBC a dezvăluit că 13 supermarketuri ALDI din Berlin au primit în ianuarie și mai 2015 cutii de banane în care era cocaină. Drogurile, în valoare de 17,8 milioane de euro, au fost descoperite de angajați. Poliția germană a susținut că a fost o „eroare logistică” în portul din Hamburg.

În aprilie 2018, autoritățile spaniole cu găsit 8,74 tone de cocaină într-un container maritim plin cu banane, conform Associated Press. Bananele veneau din Columbia și au ajuns în portul spaniol Algeciras, considerat poarta de intrare a cocainei în Europa. Șase persoane au fost arestate, patru în Spania și două în Franța, la Lyon.

În februarie anul acesta, conform aceleiași surse, poliția albaneză a descoperit 613 kg de cocaină tot într-un container trimis din Columbia via Italia și Malta. Valoarea pe piață a cocainei confiscate era de 180 de milioane de euro.

În iunie 2016, DIICOT au găsit într-un imobil aproape 2, 5 tone de cocaină în valoare de 625 de milioane de euro. Drogurile fuseseră ascunse în banane trimise din Columbia și alte țări din America de Sud și aveau ca destinație Europa de Vest. Cocaina era descărcată în portul Constanța și depozitată în stațiunea Eforie Sud.

Autoritățile au suspectat atunci că un marocan, un columbian și câțiva lituanieni erau liderii grupării. Marocanul, identificat ca fiind Mimoun Kaabouni zis Rocky a fost reținut de autoritățile spaniole în aeroportul din Malaga când încerca să părăsească Spania. El fusese înregistrat de polițiștii spanioli într-un restaurant din Madrid pe când discuta despre droguri.

Columbianul Ramon Diego Narvaez și lituanienii Nerijus Mikailionis, Aurius Laurincikas, Vygantas Gaidamavicius și Tadas Miceika au fost reținuți la sfârșitul lui iunie de DIICOT. Curtea de Apel București urmează să dea în octombrie 2018 o sentință în acest dosar, după ce Tribunalul Constanța i-a condamnat anul acesta la ani grei de închisoare.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

ADRIAN MOGOȘ

Adrian Mogoș este jurnalist freelancer, membru al Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație www.crji.org și al International Consortium of Investigative Journalism www.icij.org. În cadrul ICIJ a făcut parte din echipa de jurnaliști a proiectului Offshore Leaks. A fost timp de opt ani șeful Departamentului Investigații al cotidianului Jurnalul Național. A primit bursele Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și Milena Jesenská - Institute for Human Sciences din Viena. Pentru activitatea jurnalistică a fost premiat cu: CEI-SEEMO Award, Kurt Schork Award și mențiune specială Global Shining Light Award. Una dintre investigațiile pe care le-a coordonat a fost inclusă în UNESCO Global Casebook for Investigative Journalism, iar o alta a primit din partea juriului European Press Prize apreciere specială.