Un român în vârstă de 20 de ani a fost condamnat pe 25 octombrie 2018 la nouă luni de închisoare de un tribunal belgian, conform publicației Het Laatste Nieuws

În 2017, el a fost oprit de o patrulă a poliției în Overijse, la aproximativ 20 de km de Bruxelles. Agenții i-au cerut să oprească motorul mașinii și să se legitimeze.

Românul le-a dat polițiștilor un permis de conducere și un pașaport emise de autoritățile române. În urma verificărilor, s-a dovedit că ambele erau falsificate.

Șoferul a recunoscut că a cumpărat documentele falsificate din Bruxelles și le-a spus polițiștilor că a plătit pentru ele 2.000 de euro.

Anul trecut, el a fost trimis în România, dar procesul a continuat și românul a fost condamnat în lipsă la nouă luni de închisoare.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"