Guvernul belgian a fost obligat ca în termen de 30 de zile să ridice restricțiile anti-Covid, în caz contrar va plăti o amendă de 5.000 de euro pe zi, dar suma maximă nu poate depăși 200.000 de euro, scrie cotidianul Le Soir.
Decizia aparține Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles și a fost dată pe 31 martie 2021. Ministrul belgian de Interne, Annelies Verlinden, a confirmat pentru publicația Le Soir că va face apel împotriva acestei hotărâri.
Potrivit Agerpres, acţiunea în justiţie a fost introdusă de Liga Drepturilor Omului care a argumentat că autoritățile nu au prezentat baza legală a măsurilor respective. De aceea, decretele luate de diferite ministere în ceea ce privește restricțiile sunt ilegale.
Le Soir menționează că această decizie afectează profund sistemul belgian de luptă împotriva noului coronavirus, sitem care s-a bazat pe decrete ministeriale succesive.
Aceste decrete au fost confirmate de către Consiliul de Stat, instituție care care, pe de o parte, se ocupă de contestațiile împotriva actelor administrative emisee de autoritățile administrative și, pe de altă parte, exercită o misiune consultativă guvernelor belgiene (federale, regionale și comunitare) în materie legislativă și de reglementare.
De asemenea, de-a lungul timpului, aceste decrete care au introdus restricțiile împotriva Sars-Cov-2 au fost validate și de diferite instanțe.
Comisia Europeană, surprinsă că BELGIA a prelungit restricțiile de circulație până pe 18 aprilie
Pe de altă parte, autoritățile din Belgia au în vedere emiterea în regim de urgență a unei Legi a Pandemiei sau a unei legi care să vină în ajutorul Parlamentului.
Potrivit Ministerului român al Afacerilor Externe, Belgia a declarat „stare de urgență” până cel puțin pe 25 aprilie 2021.
Există restricții de circulație între orele 22:00-06:00 în Regiunea Capitalei Bruxelles și între 00:00-05:00 în Flandra și Valonia.
Comerțul esențial (magazine alimentare, farmacii, magazine cu produse igienice, magazinele de textile, florăriile, mazaginele de telecomunicații, librăriile) este deschis (nu este nevoie de programare). Comerțul neesențial rămâne deschis doar pe bază de programare.
Centrele comerciale neesențiale sunt deschise, pot intra maxim 50 de persoane. Profesiile de contact nu sunt permise. Serviciile publice sunt deschise.
Fiecare familie poate primi în vizită o singură persoană, care poate fi contact apropiat. Nunțile pot avea loc în prezența a maxim 15 persoane.
BELGIA: 18 români, condamnați la închisoare și amendă de 960 € pentru un grătar organizat în timpul carantinei
În exterior, sunt permise adunările de cel mult patru persoane. Păstrarea distanțării sociale și purtarea măștii sunt obligatorii. Masca este obligatorie începând de la vârsta de 12 ani.
La ceremoniile funerare este permisă participarea a maxim 50 persoane, cu condiția să existe un spațiu de 10 metri pătrați pentru fiecare persoană. La evenimentele culturale organizate în aer liber pot participa 50 de persoane.
Grădinițele sunt deschise, dar cursurile învățământului primar, gimnazial și universitar au fost suspendate pentru perioada 29 martie – 18 aprilie 2021.
Nu numai guvernul belgian se află într-o situația bizară din punct de vedere al restricțiilor, ci și cel finlandez. Acesta a retras, pe 31 martie, o propunere legislativă prin care se interzicea locuitorilșor din cinci orașe, inclusiv capitala Helsinki, să iasă din locuințe. Proiectul legislativ a fost declarat neconstituțional.