Skip to content

Biserica Catolică Germană, îndemnată să ofere compensaţii victimelor abuzurilor sexuale

Biserica Catolică Germană este îndemnată să le ofere compensaţii victimelor abuzurilor sexuale, în timp ce episcopii se pregătesc să prezinte în mod oficial un raport şocant în această problemă în cadrul unei conferinţe naţionale, relatează Agerpres, citând dpa.

”Este încă o rană deschisă”, a declarat Johannes-Wilhelm Roering, reprezentant oficial al guvernului în problema abuzurilor în cazul copiilor, marţi la televiziunea ZDF.

Biserica se confruntă cu urmări de la raportul comandat de către ea, care arată că preoţii implicaţi în abuzuri sexuale în cazul unor băieţi nu au fost niciodată sancţionaţi.

Informaţii din raport au intrat în posesia revistei Spiegel şi a cotidianului Die Zeit la începutul acestei luni, înainte de prezentarea formală a documentului la conferinţă.

Potrivit raportului, 1.670 de preoţi – sau 4,4 % din clerul catolic – au comis abuzuri în cazul a 3.677 de persoane între 1946 şi 2014 în Germania.

Cardinalul Reinhard Marx, care este preşedintele Conferinţei Episcopale Germane (DBK) din oraşul Fulda (centru), a afirmat luni că Biserica se află ”într-un moment de cotitură important, decisiv”, în legătură cu acuzaţiile de abuz.