Blue Air reia zborurile din și spre Italia, Germania, Spania și alte țări de la începutul lunii IULIE

Compania Blue Air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020, în etape, după un program corelat cu reglementările privitoare la mobilitate implementate la nivel european.

Până atunci, Blue Air va continua să opereze zboruri la cerere şi charter, în funcţie de reglementările de călătorie specifice fiecărei destinaţii şi de cererea înregistrată pentru fiecare dintre acestea. Aceste zboruri sunt parte integrantă a unui plan de adaptare la noile condiţii economice, generate de restricţiile de mobilitate impuse de pandemie, conform unui comunicat al companiei de luni, 25 mai.

În prezent, Blue Air operează zboruri la cerere spre şi dinspre Irlanda (Dublin) şi zboruri în regim charter spre orice destinaţie, în măsura în care sunt obţinute de către clienţi toate aprobările de călătorie.

“Pentru rezervările de zboruri organizate la cerere în această perioadă, pasagerii îşi pot alege destinaţia folosind secţiunea dedicată din website-ul Blue Air, Zboruri la Cerere, unde se vor înregistra pentru un zbor. Imediat ce restricţiile spre destinaţia dorită vor fi ridicate şi zborul va fi activat, vor fi anunţaţi referitor la datele posibile pentru călătorie şi pot efectua plata online”, se menţionează în comunicat.

Destinaţiile acoperite, pe măsură ce se ridică restricţiile, vor fi Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Danemarca (Copenhaga), Finlanda (Helsinki), Franţa (Paris, Nisa, Lyon), Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart), Irlanda (Dublin), Israel (Tel Aviv), Italia (Roma, Florenta, Milano, Torino, Napoli), Marea Britanie (Londra, Liverpool), Norvegia (Oslo), Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga) şi Suedia (Stockholm).

De asemenea, odată cu ridicarea restricţiilor în Italia şi Cipru, Blue Air va opera curse interne în Italia (de la Torino spre şi dinspre Catania, Lamenzia, Napoli, Alghero, şi Trapani) şi Grecia – Cipru, pe rutele Larnaca – Atena şi Larnaca – Salonic.

În ceea ce priveşte zborurile regulate, Blue Air va reîncepe activitatea cu un număr limitat de rute şi frecvenţe, urmând să reconstruiască, etapizat, în timp, reţeaua operaţională.

Pe de altă parte, Blue Air a implementat protocoale solide de siguranţă la bordul aeronavelor sale. Pentru pasageri, este obligatorie purtarea măştilor pe tot parcursul călătoriei, dezinfectarea mâinilor, precum şi evitarea deplasărilor în cabină, iar îmbarcarea se face cu un singur bagaj de mână, de dimensiunile 55 x 40 x 20 cm şi cu greutatea maximă de 10 kg. Echipajele vor instrui pasagerii referitor la măsurile de siguranţă sanitară şi se vor asigura că acestea sunt respectate.

În perioada suspendării complete a zborurile regulate, Blue Air a întreprins toate demersurile pentru a asigura continuitatea activităţii sale în noul context de restricţii de zbor şi cerere limitată, precum şi obţinerea resurselor financiare necesare reluării activităţii şi redresării strategice. În data de 23 aprilie, 2020 Guvernul României a aprobat începerea procedurii pentru acordarea unui ajutor de stat sub formă de credit sau garanţie pentru acoperirea pierderilor generate de oprirea activităţii datorate pandemiei de COVID-19.

“La Blue Air, de abia aşteptăm să reluăm zborurile pe măsura ridicării restricţiilor şi obţinerii resurselor financiare necesare operării unui orar de zbor predictibil. În această perioadă dificilă am continuat să zburăm la cerere pentru a face posibile repatrierile sau deplasările către locul de muncă – zboruri organizate de către clienţii noştri şi aprobate de autorităţi – precum şi cargo pentru transportul de măşti, echipamente medicale şi alimente. Pentru a trece cu bine peste această perioadă, echipa Blue Air a demarat un plan riguros de adaptare la noile condiţii economice, inclusiv optimizarea flotei şi măsura de şomaj tehnic pentru peste 90% dintre colegi şi reducerea salariilor pentru toţi cei rămaşi în activitate. Acesta este modul nostru de a ne arăta, şi în contextul acestei crize, angajamentul faţă de profesia noastră, faţă de România şi faţă de pasageri”, a afirmat Oana Petrescu, CEO Blue Air.

WIZZ AIR: Zborurile rămân suspendate până pe 28 mai. Clienţii vor primi 120% din valoarea achitată pentru călătorie

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA