COD GALBEN de furtuni în 27 de județe din România. Avertizarea este valabilă până marți seara

Administraţia Naţională de Meteorologie – ANM a emis luni, 5 octombrie, o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică valabilă în peste trei sferturi din ţară, respectiv în 27 de judeţe, până marţi seara.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 18:00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crişana, Maramureş, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul şi nordul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei.

De asemenea, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 – 35 l/mp şi, izolat, 50 – 60 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85 – 95 km/h), iar temporar în vest şi în nord-est, cu rafale în general de 50 – 60 km/h.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?