Cod galben de ploi, vijelii şi grindină în 13 judeţe începând cu ora 14.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii până la ora 22.00.

Sunt vizate 13 judeţe din sudul, nord-vestul şi centrul ţării, conform TVR.

Judeţele Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Olt, Teleorman, Giurgiu şi local în Harghita vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 – 50 l/mp.

Atenţionarea intră în vigoare la ora 14.00 şi este valabilă până la ora 22.00.

De asemenea, de la ora 11 este în vigoare şi o informare meteorologică care vizează cea mai mare parte a ţării.

Până sâmbătă dimineaţa, la ora 10.00, în cea mai mare parte a ţării vremea va fi în general instabilă.

Local şi temporar vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp.