Skip to content

Companiile aeriene low-cost în plină ascensiune, victimele propriului succes

În fiecare secundă între 13.000 și 16.000 de aeronave se află pe culoarele de zbor internaționale, potrivit platformei online ce monitorizează zborurile comerciale din întreaga lume FlightRadar24.com. Asta înseamnă că cel puțin două milioane de oameni zboară de la o des­­­ti­nație la alta în același interval de timp. Revista NewMoney a făcut o analiză a evoluțiilor companiilor low-cost.

„Pe mine m-a «lovit» cu Palermo, aveam rezervare la începutul lui noiembrie. Până la urmă am cerut banii înapoi și am cumpărat alte bilete, evident mai scumpe“, măr­­turisește pe un forum online un pasager ro­­mân a cărui cursă aeriană București–Palermo a fost inclusă pe lunga listă de zboruri anulate recent de operatorul low-cost irlandez Ryanair. Cele peste 20.000 de zboruri care dispar în perioada septembrie 2017-martie 2018 din programul de zbor al irlandezilor sunt însă doar partea mai vizibilă a aisbergului.

Tot în septembrie, Air Berlin, intrată în insolvență în vara acestui an, a anulat fără un anunț prealabil 100 de zboruri, după ce mai mulți piloți s-ar fi îmbolnăvit subit. La începutul lui octombrie, operatorul britanic low-cost Monarch Airlines și-a suspendat operațiunile, lăsând 110.000 de pasa­geri blocați în străinătate și anulând peste 300.000 de zboruri deja rezervate de clienți. Fiecare dintre acești operatori s-a confruntat cu „dificultăți de zbor“ din motive diferite. În cazul Ryanair a fost vorba de o harababură în pla­ni­ficarea zilelor libere ale piloților. Alți operatori au invocat con­curența acerbă din piață și problemele financiare.

Cu excepția Mo­­narch Airlines, cei mai mulți operatori au avut de-a face cu piața româ­­neas­­că. Expansiunea agresivă a Ryanair poate ajunge o piatră de moară în strategia de business a marilor linii aeriene. Compania, care operează curse și pe plan local și care esti­mează pentru anul acesta peste două milioane de pasa­geri din și înspre România, a avut o creștere ac­­ce­lerată în ultimii ani, culminând în 2016 cu dobo­­râ­­rea unui nou record, când a devenit cea mai mare linie europeană din punct de vedere al numărului de pa­sa­geri transportați.

Cu 117 milioane de călători în 2016, a reușit să devanseze anul trecut operatorul german Lufthansa, din care fac parte și Austrian Airlines, Swiss și low-costul Eurowings. Ryanair a lansat periodic promoții cu zboruri chiar și la 2-3 euro, însă pe o piață a aviației comerciale în continuă expansiune, nu poate să țină pasul cu numărul piloților disponibili. La nivel mondial, există un deficit de piloți, iar cererea de zboruri este în creș­tere.

Pentru a satisface cererea explozivă și ape­­ti­­tul tot mai mare al oamenilor pentru călă­­toriile cu avionul, peste 600.000 de noi piloți ar trebui să intre în piața mondială a muncii până în 2035. Problema prin care tre­­­ce Ryanair ar putea să fie întâmpinată și de alte linii aeriene care se extind.

România își are rolul ei în extinderea multor linii aeriene europene, în special low-cost. România a devenit în ultimii ani o piață atipică, în care trei jucători low-cost – Wizz Air, Blue Air și Ryanair – au fiecare o cotă de peste 10%, situație nemaiîntâlnită în țările din Europa Centrală și de Est, potrivit ch-aviation. „Exis­­tă mai multe țări în Europa în care un operator low-cost este lider de piață, printre care Spania, Italia, Polonia, Irlanda (Ryanair) și Norvegia (Norwegian Air). Wizz Air este numărul unu și în Ungaria, Bulgaria și România“, detaliază Jonathan Wober, chief financial analyst în cadrul CAPA – Centre for Avia­­tion, companie care oferă consultanță în domeniul aviației.

„Liniile aeriene low-cost au avut succes pe piața românească datorită prețurilor accesibile, a extinderii continue a numărului de rute interne și externe, a marketingului puternic, dar și a strategiilor eficiente de a urmări nevoile diasporei românești și de a deservi în același timp destinații turistice populare“, potrivit unei analize a companiei de cercetare Euromonitor International.

Dincolo de operatorii low-cost, ape­­ti­­tul tot mai mare pentru călă­torii al românilor a atras din ce în ce mai multe companii aeriene pe aeroporturile locale, inclusiv pe canadienii de la Air Canada. Impulsionați și de ridicarea vizelor pentru români, de anul viitor vor introduce zbo­­ruri din București către Montréal și Toronto.

România nu a fost tot timpul un El Dorado al transportului ae­­rian. Imediat după intrarea în UE, mai mulți operatori low-cost au luat cu asalt piața ro­­mânească, în plin boom economic, însă nu au re­­u­­șit la acea vreme să se impună, așa cum o fă­­cu­­se­­ră în vestul Europei.

Wizz Air, easyJet, Germanwings și Ryanair au pus România pe harta destinațiilor lor încă de acum 9-10 ani. Între timp, easyJet a ieșit complet din România, iar Germanwings (acum Eurowings) are o prezență marginală. Să mai amintim și că în plin debut al crizei, în 2009, mai mulți operatori low-cost care aveau curse și în România, italienii de la MyAir și slovacii de la SkyEurope, au intrat în faliment, făcând loc altor companii în preferințele de zbor ale românilor.

ATENȚIE la Wizz Air! Exploatarea angajaților periclitează viața pasagerilor