Skip to content

CRIZA POLITICĂ din Spania: România respinge declarația de independență a Cataloniei. Madridul preia controlul regiunii

Vicepremierul Spaniei, Soraya Saenz de Santamaria, va prelua şefia Guvernului regional al Cataloniei, a anunţat, sâmbătă, Guvernul de la Madrid, în contextul în care Executivul spaniol pune în aplicare suspendarea regiunii catalane.

Această decizie vine după ce Parlamentul regional al Cataloniei a votat o declaraţie de independenţă şi după ce Senatul spaniol a aprobat aplicarea articolului 155 din Constituţie privind suspendarea autonomiei regiunii.

Vineri seara, Guvernul Spaniei a decis dizolvarea Executivului regiunii Catalonia, condus de Carles Puigdemont, această funcţie urmând a fi preluată de vicepremierul Spaniei.

În plus, toate structurile regionale – politice, economice şi de securitate – vor trece în subordinea directă a Madridului.

Ministerul spaniol de Interne a decis, vineri seara, destituirea din funcţie a şefului Poliţiei catalane, ca parte a măsurilor pentru preluarea controlului asupra regiunii Catalane, iar Executivul de la Madrid afirmă că va controla peste 30.000 de agenţi ai forţelor de ordine din regiune.

Potrivit presei spaniole, Guvernul naţional va controla în regiunea catalană aproximativ 33.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine. Mai mulţi ofiţeri ai Poliţiei din Catalonia au transmis o scrisoare ministrului spaniol de Interne, Juan Ignacio Zoido, în care au precizat că îşi menţin angajamentul faţă de constituţie şi că vor menţine ordinea legală în regiune, relatează El Mundo.

Totodată, Guvernul a stabilit ca alegerile regionale să se desfăşoare la 21 decembrie.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenţei. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Cataloniei, informează Mediafax.ro.

România își reafirmă sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Spaniei, se arată într-un comunicat de presă emis de MAE:

Respingem cu fermitate și irevocabil „declarația unilaterală de independență” a Cataloniei. Reafirmăm sprijinul ferm al României pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Spaniei. Spania este un aliat important și partener strategic al țării noastre, relație reflectată atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul UE și la nivel internațional.

Subliniem că legitimitatea oricărui proces sau a oricărei acțiuni care ține de ordinea internă a unui stat rezidă în deplina sa conformitate cu legea fundamentală, cu ordinea de drept din statul respectiv. Reiterăm poziţia consecventă a României în favoarea respectării dreptului internațional, care nu permite modificări teritoriale survenite fără acordul statului implicat.

Situația generată în Catalonia ține de ordinea internă din Spania și ne exprimăm speranța că va reveni în cel mai scurt timp în parametrii ordinii constituționale din acest stat.

TENSIUNI în Spania înaintea referendumului pentru independență: Madridul preia controlul asupra Poliției din Catalonia