DANEMARCA: Amenzi de zece ori mai mari pentru transportatori și șoferii care se odihnesc în cabină

Guvernul danez va mări de până la zece ori sancțiunile pentru firmele de transport rutier de mărfuri și șoferii lor în cazul în care aceștia sunt prinși efectând odihna săptămânală în cabină.

Măsura va intra in vigoare de la 1 martie 2020 a anunțat ministrul danez al Transporturilor, Benny Engelbrecht, citat de portalul trans.info.

La finalul anului trecut, el a mers în parlament cu proiectul de lege care viza creșterea sancțiunilor, acesta fiind ulterior aprobat.

Ministrul Transporturilor a susținut că înăsprirea sancțiunilor va conduce la îmbunătățirea condițiilor de muncă ale șoferilor și va reduce concurența neloială din industria transporturilor.

Potrivit acestei legi, un șofer prins că își efectuează odihna săptămânală în cabină va fi amendat cu 10.000 de coroane daneze, adică aproximativ 1.340 euro.

Transportatorii vor primi o amendă dublă.

Odihna în cabină este sancționată în majoritatea statelor vest-europene, în unele dintre acestea amenzile fiind foarte mari. Este important de știut că acestea nu se pot da retroactiv.

„Guvernul danez își dorește să-i sprijine pe șoferii de camion pentru a beneficia de condiții de muncă mai bune” a declarat ministrul.

Această modificare legislativă îi mulțumește pe transportatorii locali.

„Nu se poate ca șoferii să locuiască în camioane săptămâni sau chiar luni și transportaorii să nu respecte legea, deoarece amenzile sunt mici”, a precizat directorul executiv al firmei daneze de transport DTL.

Președintele asociației 3F Transport, Jan Villadsen, crede că amenzile trebuie să fie și mai mari.

„Este un pas important împotriva dumpingului social și a pirateriei în transporturi. Vor fi afectate în special companiile de transport care angajează ilegal șoferi străini. Sancțiunile mai mari îi protejează pe șoferii de camioane împotriva abuzurilor și asigură, de asemenea, o concurență loială” a explicat Villadsen.

Guvernul danez a mai decis la jumătatea lunii ianuarie 2020 să introducă un salariu minim pentru șoferii de camion străini.

Noile reglementări vor acoperi doar cabotajul efectuat de camioanele din străinătate în Danemarca.

Cabotajul este definit ca transportul naţional în numele unui terţ efectuat temporar într-un stat membru gazdă.

Acest tip de transport se face în decurs de maxim şapte zile de la finalizarea unui transport internaţional de mărfuri și se pot efectua  maxim trei operaţiuni de cabotaj în perioada dată, conform Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România.

Noua lege prevede că transportatorii străini vor trebui să se înregistreze într-un registru special după intrarea în vigoare a noilor reglementări.

Autoritățile daneze vor putea controla mai eficient transportatorii din punct de vedere al remunerației acordate șoferilor.

Transportatorii străini care nu efectuează aceste înregistrări riscă o amendă de 10.000 de coroane daneze.

Dacă în timpul verificării se dovedește că șoferului nu i-a fost acordat salariul minim prevăzut de lege, amenda va fi de peste trei ori mai mare, de minim 35.000 coroane daneze, adică 4.700 euro, mai scrie trans.info.

Conform aceleiași surse, în decembrie 2019, un transportator a fost însă amendat cu 80.000 de coroane, chiar dacă sancțiunea era de numai 2.000. Sancțiunea a fost aplicată pentru că șoferii se odihneau în cabină.

Polițiștii au motivat această decizie prin încălcarea gravă a legislației UE.

„Compania trebuie să simtă cuantumul amenzii, prin urmare nu i se poate impune o amendă de doar 2.000 de coroane daneze. Practic, pedeapsa ar fi mai mică decât prețul cazării la hotel”, a declarat atunci un ofițer de poliție.

Un șofer român, pericol pe șoselele italiene. Amendă de peste 2000 de euro, permis suspendat, TIR confiscat

Un an de închisoare și amendă de aproape 1.000.000 de euro pentru un șofer român de TIR

DANEMARCA: Amendă record pentru un șofer român prins de două ori în două zile cu tahograful manipulat

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!