Decizie UE: Tahografele vor fi montate și pe vehicule ușoare și vor înregistra trecerea frontierei

Parlamentul European a adoptat o reformă majoră a sectorului de transport rutier conform căreia se vor îmbunătăți condițiile de muncă ale şoferilor şi se va stopa concurenţa neloială în transportul rutier.

Europarlamentarii au aprobat pe 8 iulie 2020 trei acte legislative, fără amendamente, în forma adoptată de miniştrii Uniunii Europene în aprilie 2020.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, regulile revizuite referitoare la detaşarea şoferilor, perioadele conducere şi de repaus şi o mai bună aplicare a normelor de cabotaj (adică transportul temporar de bunuri de către transportatori nerezidenţi într-un stat membru) au scopul de a pune capăt denaturării concurenţei în domeniu şi de a oferi condiţii mai bune pentru odihna şoferilor.

Noile reguli asigură condiţii de odihnă mai bune pentru şoferi şi le permite să petreacă mai mult timp acasă. Companiile vor trebui să-şi organizeze programele astfel încât şoferii angajaţi în transportul transfrontalier de mărfuri să se poată întoarce acasă la intervale regulate (la fiecare trei sau patru săptămâni, în funcţie de calendarul de lucru).

Perioada de odihnă obligatorie de la sfârşitul săptămânii nu poate să fie petrecută în cabina camionului. Dacă perioada de odihnă nu este petrecută acasă, companiile trebuie să plătească cheltuielile de cazare ale şoferilor.

Noile reglementări susţin o concurenţă mai loială şi combaterea practicilor ilegale. Tahografele vehiculelor vor fi folosite pentru a înregistra trecerea unei frontiere, ajutând astfel la combaterea fraudei.

Pentru a evita cabotajul sistematic, va exista, de asemenea, o „perioadă de aşteptare” de patru zile înainte de a putea efectua noi operaţiuni de cabotaj în aceeaşi ţară, cu acelaşi vehicul.

Pentru a combate utilizarea companiilor de tip „cutie poştală“, întreprinderile de transport rutier de marfă trebuie să poată demonstra că desfăşoară o proporţie semnificativă din activităţi în statul membru în care sunt înregistrate.

Noile reguli impun camioanelor să se întoarcă la centrul operaţional al firmei la fiecare opt săptămâni. Folosirea vehiculelor utilitare uşoare de peste 2,5 tone va trebui, de asemenea, să respecte normele Uniunii pentru operatorii de transport. De exemplu, vehiculele vor trebui echipate cu tahografe.

De asemenea, vor fi reguli clare privind detaşarea şoferilor pentru a asigura remuneraţii egale. Noile reguli vor crea un cadru juridic clar, care va evita abordări naţionale diferite şi va asigura remunerarea echitabilă a şoferilor.

Regulile privind detaşarea şoferilor se vor aplica cabotajului şi operaţiunilor de transport transfrontalier, cu excepţia tranzitului, a operaţiunilor bilaterale şi a operaţiunilor bilaterale cu două activităţi suplimentare de încărcare şi/sau descărcare.

Regulile adoptate vor intra în vigoare după ce sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în săptămânile ce urmează.

Regulile referitoare la detaşare se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislaţiei. Regulile referitoare la timpul de odihnă, inclusiv la întoarcerea şoferilor, se vor aplica la 20 de zile după publicarea legislaţiei.

Regulile referitoare la întoarcerea camioanelor şi alte modificări referitoare la accesul la piaţă se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislaţiei privind accesul la piaţă.

DANEMARCA: Amenzi de zece ori mai mari pentru transportatori și șoferii care se odihnesc în cabină

OLANDA: Amendă record pentru o firmă de transport rutier care operează și în România

„Livrare” specială în Franța: Un șofer român a auzit ZGOMOTE în remorcă și a oprit camionul în fața Jandarmeriei

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?