Newsromania.net a publicat săptămâna trecută articolul Transport privat cu trenul prin subvenții ilegale de la stat în care arăta cum Regiotrans ar fi fost, conform DNA, beneficiara unor subvenții ilegale de 54,5 milioane de euro.
Iorgu Ganea, unul dintre patronii Regiotrans, și Estrella Ștefănescu, șef serviciu în CFR, au fost trimiși în judecată pe 23 martie 2018. Tot atunci procurorii au decis disjungerea cauzei pentru Florin Hădărean și Costache Nicolau, director general al Regiotrans, respectiv fost șef al Regionalei CFR Brașov.
Pe 30 martie 2018, cei doi s-au înțeles cu procurorii DNA, au recunoscut infracțiunile pentru care au fost anchetați și au fost de acord cu pedepsele propuse de anchetatori.
Hădărean a recunoscut în prezența avocatului său că a mituit-o pe Estrella Ștefănescu pentru ca aceasta să ajute Regiotrans să primească ilegal subvenții de la bugetul de stat.
El a acceptat pedeapsa de 1 an și 4 luni cu suspendare și s-a obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității. Hădărean trebuie să se prezinte fie la Fundația pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare – Atelierul MFC Brașov , fie la Inspectoratul Școlar al Județului Brașov unde probabil ar putea să dea cursuri de educație civiă.
Nicolau a recunoscut să a primit o șpagă de 12.500 de lei și a făcut trafic de influență. El fost de acord cu pedeapsa propusă de procurori: doi ani cu suspendare și interzicerea timp de cinci ani a dreptului de a fi ales în vreo funcție publică sau de a fi director la Regionala CFR Brașov. Asta înseamnă că ar putea lucra în continuare în altă regională unde ar putea să facă aceleași infracțiuni.
Nicolau trebuie să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria comunei Ciolpani, Ilfov, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov – Centrul de Bătrâni Ciolpani.