Skip to content

DOSARELE CIA: Aproape 1.000 de victime în atentatele teroriste comise de Abu Nidal între 1974 și 1986

NewsRomania a publicat ieri articolul: DOSARELE CIA: Securitatea nu putea opri atacurile teroriste care au vizat România. Analiștii CIA au considerat că aceste atacuri au fost opera organizației teroriste condusă de Abu Nidal.

Un raport publicat recent de CIA despre această organizație este în continuare secret, cu excepția anexei care conține acțiunile teroriste ale rețelei lui Abu Nidal în perioada 1974 – 1986. Zecile de atentate comise în 19 țări s-au soldat cu 988 de victime, printre care sute de morți.

Atacurile au continuat însă până în 1997.

Abu Nidal se număra printre cele mai periculoase, sângeroase şi eficiente organnizaţii teroriste, probabil cea mai bine organzată dintre grupările radicale palestiniene.

Organizația lui Abu Nidal avea deschise mai multe afaceri, atât în blocul sovietic, cât și în Grecia, Cipru, Elveția. În Nicosia organizația deținea firmele Al Reem, condusă de Muhammad ‘Abd al-Fatah al-Salwani, și Al Manar Restaurant, primul restaurant cu specific arab din oraș.

În Țara Cantoanelor fusese înființată Intermador AG pe strada Sägereistrasse nr. 6 din Zürich. Directorii acesteia erau un om de afaceri polonez, Andrzej Urbaniak, și Ibrahim al-Abid, membru cunoscut al Abu Nidal.

Kamal Hasan Khalil conducea în Berlinul de Est o altă firmă, Zibada. În Polonia funcționa SAS Foreign Trade and Investment, cea mai profitabilă firmă a organizației lui Abu Nidal. Director era Samir Hajm al-Dim, iar printre angajați se afla un polonez, Andrezej Marchewka, suspectat că ar fi membru al serviciilor de informații poloneze.

Acțiunile rețelei teroriste Abu Nidal, cu excepția celor îndreptate împotriva României:

1974

Emiratele Arabe Unite. Patru teroriști înarmați cu mitraliere, grenade și pistoale au deturnat un avion al companiei British Airways care zbura între Dubai și Tunis. Au fost luați 46 de ostatici. Un pasager a fost rănit, restul eliberați ulterior.

Cel mai probabil Liban. Sabri al-Banna (Abu Nidal)  a încercat să-i asasineze pe Yasser Arafat, Salah Khalaf (Abu Iyad) și alți lideri palestinieni al căror nume fusese dezvăluit de serviciile de informații ale Fatah. Banna a fost condamnat în lipsă la moarte.

1976

Septembrie: Patru teroriști înarmați cu mitraliere și grenade au luat 90 de ostatici în Hotelul Semiramis din Damasc. Trupele siriene au declanșat o acțiune în forță și un terorist a fost ucis, alți patru fiind capturați. Au murit patru ostatici și 34 au fost răniți.

Octombrie: Atac cu grenade asupra Ambasadei Siriei din Pakistan și asupra reședinței din Islamabad a ambasadorului sirian.

Noiembrie: Iordania. Patru palestinieni au atacat cu grenade și arme de foc Hotelul Intercontinental. Au ucis doi angajați ai hotelului și au luat ostatici. Trupele iordaniene au intervenit, acțiunea finalizându-se cu moartea a trei teroriști, rănirea celui de-al patrulea. Doi soldați și un turist au fost uciși, alte patru persoane cazate la hotel fiind rănite.

Decembrie: Siria. Ministrul sirian al Afacerilor Externe, ‘ Abd-Halim Khaddam, a fost grav rănit într-o încercare de asasinat care a avut loc la Damasc. (n.r. – Khaddam a fost vicepreședintele Siriei între 1984 și 2005)

1977

Octombrie: Emiratele Arabe Unite. Tentativă de asasinat asupra aceluiași ministru sirian. În atentat a murit un ministru al țării gazdă.

1978

Ianuarie: Marea Britanie. Un reprezentant al OEP a fost asasinat la Londra.

Februarie: Cipru. Două persoane înarmate l-au ucis în timpul unei întâlniri oficiale pe Yusuf as-Siba’i, un apropiat al președintelui egiptean Anwar El-Sadat. Atacatorii au fugit cu un avion, luând 11 ostatici.

Li se interzis să aterizeze în Libia, Kuweit, Somalia, Etiopia, Yemen, așa că s-au întors pe aeroportul din Larnaca, Cipru. Forțele antiteroriste egiptene au luat cu asalt aeronava în aeroport și în urma schimbului de focuri au murit 15 persoane, alte 16 fiind rănite.

Iunie: Kuweit. Oficial OEP ucis în Kuweit City.

August: Franța. Două persoane înarmate au atacat biroul OEP din Paris și l-au omorât pe reprezentantul acestuia în Franța. În aceeași lună, patru indivizi înarmați cu pistoale-mitralieră și grenade au atacat sediul OEP din Islamabad, Pakistan, și au omorât un operator radio, doi studenți palestinieni și un polișist pakistanez.

1980

Ianuarie: Franța. Directorul unei librării cu cărți în limba arabă a fost asasinat la Paris.

Martie: Spania. O persoană înarmată a vrut să-l ucidă pe liderul comunității evreiești Max Mazin, dar l-a ucis din confuzie pe avocatul spaniol Adolfo Cotelo Villareal.

Aprilie: Iugoslavia. Tentativă de asasinat în Belgrad al lui Salah Khalaf, un oficial Fatah. Un bodyguard a fost rănit.

Salah Khalaf, stânga, cu Yasser Arafat

Iunie: Kuweit. Tentativă de asasinare a unui oficial OEP în Kuweit City.

Iulie: Belgia. Atac asupra sinagogii din Anvers/Antwerp. O persoană a fost ucisă și 20 rănite.

1981

Mai: Austria. Șeful Societății de prietenie austriaco-israeliană a fost asasinat la Viena.

Iunie: Belgia. Un oficial OEP a fost ucis la Bruxelles.

August: Austria. Două persoane înarmate cu pistoale și grenade au atacat sinagoga din Viena. Atacul s-a soldat cu doi morți și 19 răniți.

Septembrie. Cipru. Doi arabi au atacat cu grenade o firmă de transport maritim din Limassol, rănind cinci angajați.

Octombrie: Malta. O tentativă nereușită de asasinare în La Valletta a reprezentantului OEP în Libia.Tot în aceeași lună, un oficial de rang înalt al OEP a fost asasinat la Roma, Italia.

1982

Februarie: Austria. O bombă a explodat la reședința rabinului șef al Vienei. Nu au existat victime.

Martie: Spania. Nabil Arnaki, copreședintele Mișcării de Eliberare a Poporului Arab , un grup desprins din Organizația lui Abu Nidal, a fost asasinat la Madrid.

Iunie: Marea Britanie. Tentativă de asasinat a ambasadorului israelian la Londra, Șlomo Argov. Atentatul a fost revendicat de Organizația revoluționară a Socialiștilor Musulmani, un nume sub care opera Abu Nidal, care a cerut eliberarea din închisorile britanice a luptătorilor musulmani pentru libertate .

Aceeași organizație a revendicat ulterior asasinarea diplomaților britanici Kenneth Whitty în Atena și Percy Norris în Bombay. Membri ai organizației lui Abu Nidal aveau de ispășit condamnări mari în închisorile britanice.

Prim-secretarul Ambasadei Kuweitului în India a fost asasinat la New Delhi. Două săptămâni mai târziu, directorul adjunct al biroului OEP din Italia a fost ucis la Roma.

Iulie: Turcia. Președintele Uniunii Studenților Palestinieni a fost asasinat la Ankara. 14 zile mai târziu, în Franța, directul adjunct al OEP a fost omorât la Paris.

 August: Franța. Două persoane înarmate cu grenade și arme automate au atacat un restaurant deținut de un israelian. Șase persoane au murit, 27 au fost rănite. Însărcinatul de afaceri al Emiratelor Arabe Unite din Kuweit a fost rănit în urma unei tentative de asasinat. La trei zile de la acest atac, la Bombay, în India, consulul general al Emiratelor a fost rănit în urma unei tentative similare.

Septembrie: Pakistan. Tentativă de asasinat al consului general al Kuweitului la Karachi. Două zile mai târziu, prim-secretarul ambasadei Kuweitului în Spania a fost asasinat la Madrid. Șoferul său a fost rănit.

Octombrie: Italia. Atac cu grenade și mitraliere împotriva sinagogii din Roma s-a soldat cu moartea unui copil și rănirea a zece persoane.

Decembrie: Grecia. Bombă la sediul companiei aeriane a Kuweitului din Atena. Nu au existat victime.

1983

Aprilie: Portugalia. Issam Sartawi, lider proeminent și moderat al OEP, prieten bun cu Arafat, a fost ucis la Lisabona.

August: Grecia. Asasinarea unui om de înceredere al lui Hhalil al-Wazir, un înalt oficial Fatah.

Septembrie: Emiratele Arabe Unite. Un Boeing 737 care venea din Karachi, Pakistan, spre Abu Dhabi, s-a prăbușit. 111 pasageri și echipajul au murit, cauza accidentului fiind cel mai probabil o bombă amplastă la bordul aeronavei.

Octombrie: India. Ambasadarul iordanian a fost rănit în urma unei tentative de asasinat la New Delhi. Ambasadorul Iordaniei în Italia și șoferul său au fost răniți. În Iordania, o mașină capcană a explodat în fața clubului militar al ofițerilor din armata iordaniană la Az Zarqa’. Nu au existat victime.

Noiembrie: Grecia. Ambasada Iordaniei a fost atacată. O persoană a murit și una a fost rănită. Cinci zile mai târziu, o mașină capcană a fost descoperită într-o zonă rezidențială din Amman, Iordania.

Decembrie: Turcia. O altă mașină capcană a fost descoperită între Centrul Cultural Francez și clubul ofițerilor americani din Izmir. Trei zile mai târziu, o mașină capcană a explodat lângă sediul OEP din Ankara, cauzând însemnate pagube materiale. O persoană a fost rănită. La sfârșitul lunii, în Spania, doi angajați ai Ambasadei Iordaniei la Madrid au fost atacați. Unul a decedat, celălalt a fost rănit.

1984

Februarie: Franța. Ambasadorul Emiratelor Arabe Unite a fost asasinat la Paris.

Martie: Iordania. O bombă a fost dezamorsată lângă Consulatul Marii Britanii din Amman. În aceeași zi, un dispozitiv similar a fost dezamorsat tot la Amman lângă Centrul Cultural Britanic.

La câteva ore, o bombă a explodat în parcarea Hotelului Intercontinental, aflat peste drum de Ambasada SUA. Două vehicule au fost distruse, două persoane ușor rănite. O a doua bombă a fost găsită și dezamorsată.

Patru zile mai târziu a fost asasinat la Atena prim-secretarul Ambasadei Marii Britanii în Grecia.

Mai: Cipru. Președintele Uniunii Scriitorilor Arabi a fost omorât la Nicosia.

Octombrie: Italia. Tentativă de asasinat la Roma a viceconsulului Emiratelor Arabe Unite. El a fost rănit, dar un student care-l însoțea a fost ucis.

Noiembrie: Liban. Atac cu bombă asupra sediului British Airways din Beirut. Pe 12 noiembrie, două bombe au explodat la Viena, în Austria. Una, la birourile liniei aeriene israeliene El Al, iar a doua la intrarea Consulatului Marii Britanii.

Pe 27 noiembrie, șeful misiunii diplomatice britanice în India a fost asasinat la Bombay, iar două zile mai târziu a avut loc o tentativă de asasinat la Atena asupra adjunctului misiunii diplomatice iordaniene din Grecia.

Decembrie: Italia. Ismail Darwish, un important lider militar al Fatah, a fost omorât la Roma.

1985

Martie: Emiratele Arabe Unite. Un membru al organizației lui Abu Nidal a fost arestat în timp ce încerca să saboteze un zbor al liniilor aeriene iordaniene, Alia, pe ruta Karachi – Amman. Bomba a fost găsită pe 9 martie la bordul avionului și tânărul palestinian care o avea asupra lui a spus că el credea că transportă droguri pentru a susține operațiunile terorsite ale lui Abui Nidal.

12 zile mai târziu, sediul din Roma al aceleiași companii aeriene a fost atacat cu grenade și rachete antitanc. În aceeași zi un bărbat neidentificat a aruncat două grenade în biroul aceleași companii din Cipru, Nicosia. Trei oameni au fost răniți la sediul din Atena al companiei, în aceeași zi, când o grenadă a explodat. Atacurile au avut loc într-un interval de două ore.

Pe 26 martie jurnalistul britanic Alec Collett fost răpit în Khaldah, sudul Beirutului, în Liban. Călătorea împreună cu un cetățean austriac într-o mașină inscripționată ONU. Austriacul nu a fost răpit. Jurnalistul a fost acuzat că ar fi spionat pentru Mossad și americani.

Aprilie: Italia. O rachetă trasă asupra Ambasadei Iordaniei la Roma și-a greșit ținta. Racheta s-a înfipt într-un apartament învecinat. Nu au existat victime.

O zi mai târziu, s-a tras cu o rachetă similară asupra unui avion care decola de pe aeroportul din Atena, Grecia. Proiectilul a lovit avionul, dar nu a explodat. Racheta provenea dintr-un stat al blocului sovietic. Atacatorul, un tânăr care călătorea cu pașaport iordanian,  a fugit cu o mașină închiriată condusă de un complice.

Un editor al unui ziar moderat din Kuweit a fost rănit în urma unei tentative de asasinat.

Mai: Liban. Un oficial ONU a fost răpit, dar eliberat în aceeași zi.

Iulie: Spania. O bombă a explodat la sediul British Airways din Madrid și a distrus și birourile TWA aflate la etaj. Asupra biroului liniilor aeriene iordaniene aflat în apropiere s-a tras cu arme automate și s-au aruncat două grenade care, din fericire, nu au explodat. Un om a fost ucis și alți 27 răniți.

Zece zile mai târziu, două bombe amplasate la două cafenele din Kuweit City au explodat la câteva minute una de cealaltă. Opt persoane au murit și 89 au fost rănite. O a treia bombă a fost dezamorsată lângă altă cafenea.

În aceeași lună, în Liban, o bombă a explodat în fața biroului liniilor aeriene kuweitiene din Beirut. Trei zile mai târziu, prim-secretarul Ambasadei Iordaniei în Turcia a fost asasinat la Ankara.

August: Grecia. O bombă a explodat în bucătăria London Hotel din Atena, rănind 13 turiști. Un palestinian a fost arestat la Atena pentru că a pus la cale asasinarea ambasadorului iordanian. În Turcia a fost descoperită o bombă la sediul OEP din Ankara.

Septembrie: Grecia. Două grenade au fost aruncat în piscina unui hotel din cartierul atenian Glyfada. 19 turiști britanici au fost răniți.

Pe 16 septembrie, mai multe grenade au fost aruncate în Cafe de Paris din Roma, rănind 38 de turiști.

Pe 18 septembrie, un editor palestinian a fost ucis la Atena. Pe 22 septembrie, autoritățile britanice au arestat un membru al grupării lui Abu Nidal care avea supra sa patru grenade pe care le luase de la un libian.

Trei zile mai târziu, o bombă a explodat la sediul British Airways din Roma. O persoană a murit și 14 au fost rănite.

23 Noiembrie: Malta. Trei indivizi înarmați au deturnat zborul 648 Atena – Cairo al Egyptair și au forțat piloții să aterizeze în Malta.

Când li s-a refuzat alimentarea cu carburant a aeronavei, au începuit să ucidă pasageri. Cinci au fost executați. 56 de pasageri și doi teroriști au murit, 23 de pasageri și un terorist au fost răniți după ce un comando militar egiptean a luat cu asalt avionul.

Teroristul care a supraviețuit, Omar Mohamed Ali Rezak, urma să fie condamnat la maximum 25 de ani de închisoare. Această acțiune este strâns legată de faptul că începând cu jumătatea anului 1985 Abu Nidal și Libia au strâns legăturile, regimul de la Cairo fiind una dintre țintele predilecte ale președintelui libian Gaddafi.

Ali Rezak, al doilea stânga, escortat de forțele de ordine

În ziua în care comando-ul a eliberat ostaticii, Husayn al Bitar a fost ucis la Amman, Iordania, în urma unei dispute legate de casa sa, casă care ar fi aparținut lui Abu Nidal.

27 Decembrie: Austria. Trei persoane înarmate au atacat biroul de check-in al companiei israeliene El Al din aeroportul Schwechat, lângă Viena, cu grenade și AK-47. Două persoane au murit și 39 au fost rănite. Un terorist a fost ucis și ceilalți doi, răniți.

În aceeași zi, patru atacatori înarmați au aruncat grenade și au tras cu AK 47 în biroul similar al El Al din aeroportul Fiumicino din Roma. Au murit 12 oameni și 72 au fost răniți. Trei teroriști au fost uciși, unul rănit.

1986

Septembrie: Pakistan. Patru bărbați înarmați cu arme automate, pistoale și grenade au intrat într-un avion al Pan Am pe aeroportul din Karachi și au ucis 21 de persoane. Peste 100 au fost rănite.  Unul dintre teroriști, Sulayman al-Turki, avea pașaport libian și a fost identificat ca membru al Abu Nidal. O zi mai târziu doi bărbați înarmați au atacat cu grenade și mitraliere sinagoga Neve Shalom din Istanbul. Au ucis 22 de oameni și au rănit șase.

26 septembrie: O instanță din Londra la condamnat pe Rasmi Awad, membru al Abu Nidal, la 25 de ani de închisoare pentru un atac cu grenadă din septembrie 1985. Genadele erau aduse din Tripoli, Beirut, cu un avion al companiei Lynian Arab.

Aproape toți teroriștii care foloseau aeroportul din Beirut unde securitatea era practic inexistentă, iar angajații, inclusiv vameșii, îi ajutau pe teroriști. Și cei care deturnau avioane tot de aici acționau, iar răpirile de persoane se făceau to în preajma aeroportului.

12 octombrie: Marea Britanie a expluzat șase membri ai organizației Abu Nidal.

Grupul lui Abu Nidal a fost destul de liniștit în 1986, conform unui raport CIA din iulie același an. Se prea poate ca președintele Siriei, Hafez al-Assad, să fi ordonat grupului să stea liniștit după tentativa de a arunca în aer un avion El Al în Londra.

Acest ordin ar fi fost dat pentru că Assad a fost acuzat că Siria a fost implicată în atac și nu dorea să atragă atenția asupra implicării țării în acțiuni teroriste.  Președintele Siriei se temea că va deveni ținta armatei americane sau israeliene și nu dorea acest lucru.