Procurorii militari din DNA l-au prins pe Ion Viorel Preda, locotenent colonel în cadrul unei unități militare din București, făcând evaziune fiscală. Ofițerul a recunoscut faptele și a acceptat pedeapsa propusă de procurori, 2 ani și 4 luni cu suspendare.
Cum a reușit militarul să facă atâția bani și să îi ascundă de fisc? Lt.col. Preda era și broker. În perioada iulie 2012 – ianuarie 2014 a prestat activități de intermediere brokeraj în numele unei firme și a câștigat 650.000 de euro. Ca să nu plătească taxe a fost ajutat de doi complici: Tiberiu Constantin Negoescu și Nicolae Cristian Păun.
Parteneri de nădejde
În schimbul unui comision de 5%, cei doi au emis 87 de facturi din care rezulta că banii, cei 650.000 de euro ai ofițerului, erau de fapt venituri făcute de firmele fantomă pe care ei le reprezentau. Negoescu și Păun au retras din conturile acestor firme aproape 620.000 de euro, bani care au ajuns la lt.col. Preda, bineînțeles fără comisionul de 5%.
Prejudiciul adus bugetului de stat a fost de aproape 150.000 de euro, sumă ce a fost recuperată. Ambii și-au recunoscut faptele, în cazul lor procurorii propunând pedepse de trei ani cu suspendare.
Negoescu și Păun sunt cunoscuți în lumea bucureșteană pentru serviciile financiare pe care le-au adus mai multor vedete și oameni politici, numele lor apărând în mai multe dosare de evaziune fiscală și spălare de bani. Într-unul dintre acestea, în care Liga Profesionistă de Fotbal este parte civilă, următorul terrmen este stabilit pentru 18 aprilie.
În luna iunie 2016, Tribunalul București i-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru pentru evaziune fiscală și spălare de bani în formă continuată. În noiembrie 2017, Curtea de Apel București a decis să îi reducă lui Păun pedeapsa la un an.
Într-un alt dosar, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv în noiembrie 2016 pe Negoescu la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
Ofițer, patron și inculpat
Lt.col. Preda a fost șef în U.M. 01919 D Fetești și în 2011 menționa în declarația de avere că a lucrat pentru Maxygo Broker de Asigurare SRL unde se ocupa de intermedieri. Din mai 2011 până în octombrie același an a câștigat aproape 20.000 de euro.
Conform aceluiași document, lt.col. Preda era asociat în acea perioadă cu 50% la Best Invest SRL din Călărași, o firmă de brokeraj care în prezent aparține în totalitate fostului său partener, Romeo Constantin State.
În prezent, lt.col. Preda este asociat în A & V Preda Consulting Agent de Asigurare SRL, A&V Insurance Mark SRL și Nika & Preda Consulting SRL din București, firme care activează în domeniul intermedierilor de asigurări. Ofițerul mai deține 50% din Insurancecars SRL din Ialomița, firmă care se ocupă de curățarea clădirilor.
Un cadru militar poate să fie asociat la o societate comercială, dar nu are voie să participe direct la administrarea sau conducerea firmei.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Militar București și Tribunalului București. Joi, 5 aprilie 2018, judecătorii militari au decis să amâne cauza pentru 19 aprilie.