Fals preot, sub control judiciar pentru înșelăciune și fals. Cerea bani pentru înmormântări

Procurorii gălățeni au decis pe 8 septembrie să plaseze sub control judiciar un tânăr în vârstă de 19 ani care timp de un an s-a dat drept preot care a înșelat mai multe persoane din țară și străinătate.

La data de 7 septembrie 2021, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Galați au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Galați la locuința unui tânăr bănuit de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Din cercetări a rezultat că timp de aproximativ un an a primit donații folosindu-se de calitatea falsă de preot. Tânărul le spunea păgubiților că strânge ajutoare financiare pentru înmormântări și construirea unei biserici.

Sursa foto: Știrile Pro TV

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul stabilit până acum este de aproximativ 11.000 de lei. Întreg prejudiciul va fi stabilit la finalizarea cercetărilor.

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați a decis să-l plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile.

Este vorba despre același tânăr care începutul anului spunea că este preot și mergea la sfințit casele gălățenilor de Bobotează, conform Pro TV.

Preot din Galați, despre românii plecați la muncă în străinătate: „Știți cine pleacă? Pleava!”

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA