Firmă, amendată pentru muncă la negru. Două victime, în urma prăbușirii unui pod

Două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost rănite grav în urma unui accident de muncă produs pe 18 aprilie 2019 în comuna Stoina din judeţul Gorj.

Acestea au fost prinse sub o traversă a unui pod în lucru, fiind scoase de către pompieri, scrie Mediafax.

Firma care efectua lucrări de armare la podul prăbuşit în comuna Stoina, a fost amendată pe 2 mai 2019 cu 20.000 de lei.

Sancțiunea a fost dată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj pentru muncă la negru.

Una dintre cele două victime nu avea încheiat un contract, conform sursei citate.

În urma anchetei, inspectorii din cadrul ITM Gorj au stabilit că bărbatul nu avea încheiat un contract de muncă cu firma din Craiova care subcontractase lucrărilor de armare a podului.

„Persoana juridică care executa lucrări la podul din comuna Stoina, unde pe data de 18 aprilie s-a înregistrat un accident de muncă colectiv, a fost sancţionată cu suma de 20.000 de lei, pentru că una dintre victime lucra fără încheierea, în prealabil, a unui contract individual de muncă cu angajatorul respectiv”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Gorj pentru Mediafax.

În urma accidentului, femeia rănită grav a fost dusă cu un elicopter SMURD la spital.

Muncitorul care lucra la negru a fost transportat la o unitate medicală din Târgu Cărbuneşti, iar alţi doi bărbaţi au fost răniţi uşor.

Construcția podului a început în 2018, beneficiarul lucrării fiind Primăria Stoina.

Conform gorjeanul.ro, lucrarea realizată cu fonduri europene este executată de Grup Primacons SRL din Slatina.

Aceeași firmă a avut probleme în 2018, fiind cercetată pentru o lucrare nefuncțională din stațiunea Rânca, potrivit publicației Semnalul Oltului.