Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus astăzi, 19 iunie 2018, trimiterea în judecată a unui fost senator de Constanța și a patronului unei firme. Ambii sunt acuzați de ucidere din culpă.
Procurori din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică au finalizat cercetările în ceea ce-i privește pe fostul senator Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu și au trimis dosarul la Judecătoria Constanța.
Anchetatorii susțin că în 2007 Gigi Chiru, pe când era administratorul unic al unei firme, a început consolidarea și modernizarea unei clădiri din Eforie Sud, clădire în care funcționa o discotecă. Lucrările au fost efectuate de firma al cărei administrator era Cristian Valentin Smădu.
Conform rechizitoriului, lucrările au fost executate fără autorizaţie de construcție şi fără a fi verificate de un diriginte de șantier. „Printre lucrări s-a numărat confecționarea și montarea unei balustrade metalice, care, la data de 24 noiembrie 2011, din cauza modului defectuos în care a fost realizată, s-a desprins parțial din elementele de fixare, sub greutatea unei persoane care a căzut peste ea. Ca urmare a impactului, persoana respectivă s-a prăbușit în gol, pe pardoseala de la parterul imobilului, fapt ce a dus ulterior la moartea sa”, se arată în comunicatului Parchetului General.
Contrar acestui comunicat, accidentul a avut loc în iulie 2011. Presa locală scria că un bărbat în vârstă de 33 de ani din Zalău a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut într-un club din Eforie. Robert Szasz era deja în comă de gradul III când a fost internat. El se afla în clubul The One când a căzut de la o înălțime de trei metri după ce o balustradă de inox pe care se sprijinea a cedat.
Poliția a demarat o anchetă însă aceasta a înaintat cu greu. Observator de Constanța a atras atenția că s-au făcut verificări dacă lucrările de modernizare s-au efectuat conform avizelor necesare și dacă s-au respectat măsurile de siguranță. Conform aceleiași surse, Inspectoratul de Stat în Construcții a stabilit că balustrada fusese montată fără autorizație, astfel că a sesizat parchetul.
Discoteca The One a fost inaugurată la jumătatea lui iulie 2007, patru preoți blagoslovind clădirea din Eforie. Presa scria atunci că investiția totală a fost de jumătate de milion de euro și că în șase săptămâni renovarea clădirii a fost finalizată, atât proiectarea, cât și construcția. Pe atunci, Gigi Chiru era consilier local PDL.
Celălalt inculpat în acest dosar, Valentin Smădu, a deținut M & V Max Line SRL din Constanța. La data accidentului firma nu mai funcționa fiind suspendată din martie 2010 pe o perioadă de trei ani.
În 2011, Gigi Chiru era și directorul Inspectoratului de Stat în Construcții Constanța, dar și șeful PDL din județ. The One era deținută de SC Prim Intermod SRL din Constanța, firma familiei Chiru.

Călin Popescu Tăriceanu despre Gigi Chiru: Are și o experiență, este un luptător și a participat și la alte competiții, timp în care a căpătat și experiență, dar și-a făcut și un nume. Nu numai că e cunoscut, dar mă bucur că are o aplicare către concret. Acțiunile pe care le-a întreprins, fie în plan politic, fie la nivelul proiectelor de anvergură socială l-au făcut foarte cunoscut.
După ce a aflat că a fost trimis în judecată Gigi Chiru a declarat presei că este surprins de decizia procurorilor pentru că el nu mai era administratorul firmei. Într-adevăr, nu mai deținea această funcție din 2009, dar el era proprietarul companiei.
Chiru a fost ales în 2012 senator pe listele PDL, a trecut apoi la Grupul parlamentar Liberal Conservator și ulterior a devenit independent. În 2016 a candidat din partea ALDE la Primăria Constanța, iar în noiembrie 2017 a fost condamnat definitiv de Curtea Supremă la șase luni cu suspendare pentru că în campania electorală din 2012 a mituit alegătorii.