Români, implicați în fraude cu ajutoare sociale în Germania. Percheziții și arestări în Dortmund, Braşov, Arad și Buzău

Poliția din Dortmund a anunțat astăzi într-un comunicat de presă că împreună cu reprezentanții parchetului au efectuat ieri, 3 iulie 2018, mai multe percheziții în câteva apartamente din Dortmund, Lünen și Schwerte. Mandatele de percheziție au fost emise în cadrul unei anchete ce viza un grup organizat de români care sunt acuzați de fraudarea sistemului de asigurări sociale german.

Ancheta a început în urma informațiilor pe care polițiștii și procurorii din Dortmund și din România le-au aflat. Conform acestor informații, mai mulți români erau aduși în mod repetat în Dortmund, introduși în sistemul de asigurări sociale, iar banii obținuți erau luați de șefii grupării.

În cazul în care nu înmânau aceste sume, românii suportau consecințele. Prejudiciul este calculat în acest caz la milioane de euro.

La cele 16 percheziții din Dortmund, Lünen și Schwerte au participat și polițiști români. Pe de altă parte, 11 astfel de acțiuni au avut loc și în România unde au participat polițiști germani.

La Dortmund au fost arestate patru persoane: o femeie de 28 de ani și trei bărbați în vârstă de 31, 39 și 41 de ani. S-a pus sechestru pe bunuri în valoare de 700.000 de euro, atât în Germania, cât și în România. Au mai fost confiscate mașini și sume de bani.

Șeful Poliției din Dortmund, Gregor Lange, a precizat că frauda în asigurările sociale este o infracțiune care afectează cetățenii pentru că se beneficiază ilicit de ajutoarele oferite de stat, astfel că se profită de pe urma oamenilor care  trăiesc la limita subzistenței. „Sunt mulțumit de buna cooperare pe care am avut-o cu colegii din România, care a dus la arestările de astăzi. De asemenea, ne-am asigurat că membrii grupării vor avea de suferit din punct de vedere financiar”, a declarat Lange.

DIICOT a efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare în Braşov, Arad, Buzău şi în judeţului Ialomiţa în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor detrafic de persoane, trafic de minori, înşelăciune şi spălare de bani.

Conform procurorilor, în intervalul 2013 – 2017, un grup infracţional organizat constituit în regiunea Braşov,  a recrutat și transportat din România în Germania un număr de peste 50 de familii, în general cu copii mici, sub promisiunea de a le oferi locuri de muncă.

În Germania, în zona Dortmund, landul Rinul de Nord, Westfalia, cei transportaţi au fost determinaţi de către membrii grupului infracţional să semneze mai multe înscrisuri redactate în limba germană, comunicându-le că fără aceste acte nu pot beneficia de ajutorul social şi alocaţia pentru creşterea şi îngrijirea copiilor oferite de statul german.

Membrii familiilor transportate au fost cazaţi de către membrii grupului în locuinţe aparţinâd unor apropiaţi de cetăţenie germană şi le-au fost întocmite documente fictive de angajare la diverse locuri de muncă.

La scurt timp victimele în cauză au fost concediate, şi, la solicitarea membrilor grupului, au întocmit dosare de asistenţă socială de la statul german deschizând şi conturi bancare sub controlul membrilor grupului criminal organizat.

Ulterior, membrii grupării au intrat în posesia cardurilor aferente conturilor bancare în care erau vărsate sumele de bani cu titlu de ajutor social și alocații pentru copii oferite de statul german persoanelor în cauză, le-au determinat, sub diverse motive, pe persoanele arătate să părăsească teritoriul statului german, iar ulterior și-au însușit pe nedrept banii ce continuau să fie virați în conturi.

În cadrul acţiunii au fost puse în aplicare 4 mandate europene de arestare și 7 ordine europene de indisponibilizare a unor bunuri. Persoanele pe numele cărora au fost emise mandatele europene de arestare au fost identificate în Dortmund și preluate în custodie.

În urma perchezițiilor din ambele țări, au fost conduse la audieri 18 persoane, urmând ca față de 16 dintre acestea să fie propusă instituirea unor măsuri cu caracter preventiv. De la locuințele percheziționate în România, au fost ridicate înscrisuri, 15.000 de lei și aproximativ 23.300 de euro.

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!