GERMANIA: Un român și-a pierdut viața și un altul a fost rănit în urma unui accident auto

Un grav accident de circulație a avut loc în dimineața zilei de 11 mai 2019 în orașul Tiefenbronn din landul german Baden-Württemberg.

Șoferul, un român în vârstă de 30 de ani, și-a pierdut viața.

Pasagerul, în vârstă de 37 de ani, a fost grav rănit.

Accidentul a avut loc în jurul orei 03.40 pe drumul K 4563 între Tiefenbronn și Mühlhausen, conform unui comunicat al Poliției din Karlsruhe.

DANEMARCA: Amendă record pentru un șofer român prins de două ori în două zile cu tahograful manipulat

Autoturismul se îndrepta spre Mühlhausen și la intrarea în localitate a părăsit șoseaua umedă, apoi a alunecat trei metri.

Mașina, un Opel Zamfira în valoare de 5.000 de euro, s-a oprit într-un copac.

Nu se știe încă motivul pentru care șoferul a părăsit șoseaua.

Conducătorul auto a fost prins în autoturism și a fost scos de pompierii ajunși la locul accidentului.

Bărbatul a suferit leziuni grave și a murit la scurt timp după impact.

Celălalt român, pasager în mașină, a reușit să iasă singur din mașină, dar este grav rănit.