Incendiu devastator la Catedrala Notre-Dame din Paris. 850 de ani de istorie, scrum

Un incendiu a izbucnit luni seara la catedrala Notre-Dame din Paris.

Nu este clară cauza incendiului, însă oficialii susţin că ar putea avea legătură cu lucrările de renovare, conform Digi24.

Un istoric francez a declarat că asistăm la prăbușirea „celui mai vizitat monument istoric din lume”.

Una dintre turle s-a prăbușit.

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron și-a anulat discursul despre starea națiunii în urma incendiului, conform BBC.

Aceeași sursă menționează că Macron, în timp ce se deplasa spre catedrală, a declarat că este o zi neagră pentru toți.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 19.50 ora României.

Pompierii s-au mobilizat la câteva minute după izbucnirea incendiului, iar operațiunea de stingere este în curs.

Catedrala a fost evacuată, iar oamenii din jur au fost sfătuiți să se îndepărteze de locul incendiului.

Imaginile de pe reţelele sociale arată cum iese fum deasupra clădirii vechi de 850 de ani.

Anul trecut Biserica Catolică din Franţa a făcut apel pentru a obţine fonduri pentru a salva catedrala care intra într-o stare de degradare. 200 de ani s-a lucrat la ridicarea catedralei.

Deocamdată nu este cunoscută cauza incendiului. Televiziunea France 2 a precizat că poliţia pariziană consideră incendiul drept un accident.

Catedrala datează din secolul XII şi atrage anual milioane de turişti.

Pompierii parizieni au declanşat o operaţiune de anvergură pentru salvarea monumentului istoric.

Catedrala Notre-Dame se află în curs de renovare, pe anumite părţi ale sale fiind ridicate schele.

Cele 16 statui din bronz de pe acoperiş au fost demontate săptămâna trecută pentru a fi restaurate.

  •