Pompierii au intervenit marți seară, 18 august, pentru stingerea unui incediu care a izbucnit în podul clădirii în care funcționează Consiliul Județean Caraș-Severin.

Fumul gros degajat s-a putut observa de la o distanță considerabilă. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul din Reșița.

Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112. Potrivit primelor informații, nu există victime.

„Se intervine cu patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de stingere cu scară”, a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență ISU Caraş-Severin.

Locul incendiului este destul de greu accesibil, iar dacă va fi nevoie se vor suplimenta echipele de intervenţie.

ISU Caraș-Severin informează că se vor efectua cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii incendiului.

Grup infracțional organizat specializat în șantaj amoros la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin

Pensionari italieni, înșelați de o îngrijitoare din Caraș-Severin: „Am avut încredere în ea și am pierdut 30.000 de euro”

Crime înfiorătoare în CARAŞ-SEVERIN: Un bărbat şi-a ucis bebeluşii şi i-a îngropat sub o stâncă

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?