Incident grav la Sibiu: Un român a vrut să fure un avion și să fugă în Germania

Gravul incident de securitate a avut loc pe Aeroportul Sibiu la finalul lunii martie, detaliile abia astăzi ieșind la iveală, într-o ședință la Prefectură.

Surse din cadrul anchetatorilor au declarat pentru Turnul Sfatului că incidentul a avut loc în data de 22 martie, în jurul orei 17:00. În incinta Aeroportului au pătruns un bărbat de 34 de ani, din Sibiu, însoțit de un copil de 12 ani.

Cei doi au observat o mașină utilitară cu cheile în contact și au încercat să plece cu ea. Personalul aeroportului a alertat Biroul Județean Poliție Transporturi, care i-a prins în scurt timp.

Bărbatul a declarat că intenționa să fure un avion cu care să fugă în Germania. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, apoi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru furt cu scop de folosință.

Poziția oficială a conducerii Aeroportului:

”In data de 22 martie 2018 două persoane, un adult și un minor, au escaladat gardul de protecție al aeroportului, în apropierea remizei de pompieri, pătrunzând neautorizat în perimetrul aeroportului.

Cele două persoane au intenționat să sustragă un autovehicul, proprietatea aeroportului, însă au fost surprinși de către personalul aeroportuar care a gestionat situația conform procedurilor, iar cei doi au fost preluați de către Poliția Transporturi pentru cercetări.

Aeroportul Internațional Sibiu a pus la dispoziția politiei materialele video care au surprins momentul în care cei doi au pătruns în perimetrul aeroportului în mod ilicit. Precizăm faptul că persoanele nu au ajuns în proximitatea aeronavelor.

Acest incident a fost raportat si Autoritatatii Aeronautice Civile Romane, autoritate competenta în domeniul securității aviației civile”.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: ?