Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au reţinut şase persoane, trei bărbaţi şi trei femei, bănuite de comiterea mai multor fapte de înşelăciune, furt şi uzurpare de calităţi oficiale.
In perioada mai – august 2017, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 4 au documentat activitatea celor şase persoane, care utilizând legitimaţii ale unei asociaţii (în prezent desfiinţată) cu o denumire foarte apropiată de cea a unei autorităţi, s-ar fi prezentat la mai multe societăţi comerciale şi sub pretextul că efectuează controale pe linia respectării drepturilor consumatorilor, solicitau diverse sume de bani sau chiar sustrăgeau bunuri, profitând de neatenţia personalului comercial.
Ieri, 9 august, doi dintre bărbaţi au fost prinşi în flagrant imediat după ce au intrat într-o societate comercială din sectorul 2, unde declarând că sunt inspectori în domeniul protecţiei consumatorului au solicitat şi primit o sumă de bani. Bărbaţii au fost imobilizaţi în trafic chiar în momentul în care încercau să părăsească zona, fiind conduşi la audieri.
În continuarea acestei acţiuni, cu sprijinul mai multor poliţişti din cadrul Secţiilor 14, 15, 16 şi 26, au fost puse în aplicare mandate de percheziţie domiciliară, precum şi mandate de aducere pe numele celorlalte persoane bănuite.
Din cercetări şi din probele existente în cauză, în sarcina celor şase au fost reţinute mai multe fapte de înşelăciune.
În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor şase legitimaţii inscripţionate cu numele suspecţilor.
Prejudiciul total înregistrat în acest dosar se ridică la aproximativ 7.000 lei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, pe parcursul anchetei fiind identificate şi alte firme păgubite. Cele şase persoane reţinute urmează a fi prezentate magistraţilor, informează Poliţia Română.