Skip to content

Iohannis: În Europa, un al doilea val al pandemiei este iminent. Nu m-am testat

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat pe 30 septembrie, în timpul unei conferințe de presă, miercuri, că în Europa este iminent un al doilea val al pandemiei. De aceea, le-a cerut românilor să respecte cu rigoare regulile, să evite aglomeraţiile şi deplasările inutile.

În acest moment, prioritar este ca sistemul sanitar să nu fie copleşit de un număr semnificativ de bolnavi de COVID-19. Pe de altă parte, președintele țării a admis că nu s-a testat.

„Opinia aproape unanimă a specialiştilor este că în Europa un al doilea val al pandemiei este iminent. Deja cele mai multe ţări de pe continent înregistrează zilnic cifre mai mult decât îngrijorătoare. Nici la noi situaţia nu este bună, din păcate chiar astăzi am înregistrat un nou record negativ de infectări”, a declarat Iohannis.

Dragi români, respectaţi cu rigoare regulile, fiţi prudenţi, evitaţi aglomeraţiile şi deplasările inutile pentru a nu vă expune riscului de infectare. (Klaus Iohannis)

„Este imperativ să facem toate eforturile pentru a inversa acest trend ascendent şi a menţine epidemia sub control. De responsabilitatea fiecăruia dintre noi depind viaţa şi sănătatea celorlalţi. În mod evident, acest virus nu va dispărea prea curând şi, în aceste condiţii, până când va fi disponibil vaccinul sau un tratament eficient, trebuie să găsim soluţii care să ne permită să avem o societate şi o economie funcţionale”, a mai spus președintele.

El a mai precizat că nu a făcut niciodată un test COVID-19 pentru că nu a intrat în contact cu nicio persoană bolnavă.

„Nu m-am testat pentru că nu am fost în contact cu nicio persoană bolnavă. Testările se fac atunci când există o bănuială că ar fi o posibilă contaminare. Port masca la toate întâlnirile, după cum vedeţi, păstrez distanţa şi nu numai în cadrul conferinţelor de presă, ci şi la oricare alte întâlniri şi evit participarea la evenimente aglomerate, evit total participarea la evenimente aglomerate”, a explicat șeful statului.

AUSTRIA: Restricțiile care au intrat în vigoare începând cu 30 septembrie pentru cetățenii români sau UE care vin din România

MAREA BRITANIE: Peste 80% dintre locuitorii cu simptome de COVID-19 nu respectă autoizolarea

Avertismentul OMS: Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Europa va crește în octombrie şi noiembrie

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK sau X!