Irlanda menține codul roșu. Rafale de vânt de peste 130 km/h, vineri şi sâmbătă în nordul Angliei şi Ţara Galilor

Avertizarea cod roşu de vreme severă rămâne în vigoare vineri în cea mai mare parte a Irlandei, în timp ce ninsorile, viscolul şi poleiului au perturbat traficul în Marea Britanie, relatează DPA.

”Chiar dacă avertizarea ‘staţi înăuntru’ a fost suspedată, (vremea de) afară este în continuare înşelătoare. Vă rog să fiţi extrem de atenţi şi să evitaţi orice călătorie care nu este necesară”, a scris pe Twitter premierul irlandez Leo Varadkar.

Varadkar a declarat că a participat vineri dimineaţă la Grupul naţional de coordonare pentru situaţii de urgenţă care s-a întrunit după ce ţara sa, la fel ca cea mai mare parte a vestului Europei, a fost lovită de un front de aer rece supranumit ”Bestia din Est”, urmat de furtuna Emma.

Premierul irlandez a menţionat că a fost restabilită alimentarea cu energie electrică în 90.000 de locuinţe după ce sute de mii de persoane au rămas peste noapte fără curent.

Biroul de meteorologie din Irlanda, Met Eireann, a emis cod roşu de ninsori, polei şi viscol valabil vineri pentru cea mai mare parte a ţării, doar unele zone aflându-se sub cod portocaliu.

Circa 400 de şcoli din Irlanda au fost închise din cauza ninsorilor, cele mai abundente din ultimii 35 de ani, conform Press Association.

Met Office, biroul de meteorologie al Marii Britanii, a emis o alertă cod galben valabilă pentru cea mai mare parte a regiunilor după ce joi a fost în vigoare o alertă cod roşu în aproape toate regiunile.

Un reprezentant al serviciului de meteorologie a avertizat că rafalele puternice de vânt, care pot ajunge până la 130 km/h vor afecta vineri şi sâmbătă dimineaţă nordul Angliei şi Ţara Galilor, mai arată sursa citată.

Aproape toţi operatorii de transport au înregistrat vineri întârzieri sau anulări ale curselor.

Armata a fost solicitată să intervină pentru salvarea şoferilor rămaşi blocaţi pe căile rutiere din Scoţia, nordul Angliei şi în alte regiuni, iar vremea severă a perturbat traficul feroviar şi a provocat anularea şi întârzierea multor curse pe principalele aeroporturi din Londra, Heathrow şi Gatwick, informează Agerpres.ro.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.