La intrarea în România NU se mai completează declarația epidemiologică, ci doar formularul digital

Cetăţenii care intră în România începând de luni, 20 decembrie, nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţia epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, întrucât toate datele se regăsesc în formularul digital de intrare în România, a precizat sâmbătă Guvernul.

Conform sursei citate, formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare de luni şi va putea fi completat electronic în aplicaţia https://plf.gov.ro începând de duminică pentru ca toţi cetăţenii care vin în ţară să aibă suficient timp să îl acceseze.

“Formularul digital de intrare în România va scurta timpul de aşteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetăţenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat. Formularul, dezvoltat de STS pe baza cerinţelor operaţionale stabilite de autorităţile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărţii de identitate/paşaport, va permite afişarea datelor din formular în aplicaţia informatică a Poliţiei de Frontieră”, mai precizează Guvernul.

Formularul digital de intrare în România (PLF) intră în vigoare începând din 20 decembrie- VIDEO

Acest formular trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD şi Poliţia de Frontieră pentru validarea datelor de identitate şi Corona-forms, aplicaţia unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate. Documentul este utilizat deja la nivelul a 18 state membre, arată sursa citată.

De ce intră în carantină persoanele nevaccinate care sosesc în România

Toate persoanele care intră în ţară începând de luni au obligaţia de a completa electronic, în termen de 24 de ore, formularul digital de intrare în ţară, prin aplicaţia plf.gov.ro, nerespectarea acestei obligaţii fiind sancţionată cu amendă de la 2.000 la 3.000 lei, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Formularul digital de intrare în România va scurta timpul de aşteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetăţenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat, mai menţionează sursa citată.

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!