La Revoluție, Armata a tras ca la război: 12.600.000 de cartușe și a lansat 53 de rachete antiaeriene

Procurorii militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat pe 5 aprilie 2019 rechizitoriul în „Dosarul Revoluției”.

În acest document se arată cum o grupare filo-sovietică a preluat puterea, a generat confuzie după fuga cuplului Ceaușescu încercând să-și asundă legăturile cu Uniunea Sovietică căreia i-a solicitat să intre cu armata în România.

Procurorii au stabilit că responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Ceauşescu Nicolae şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale Ministerului de Interne – Departamentul Securității Statului.

Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI–DSS şi MApN.

Prin acest rechizitoriu au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității mai multe persoane, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, generalul în retragere Iosif Rus, comandant al Aviației Militare în 1989.

Ancheta procurorilor militari a avut ca obiect al cercetării doar acțiunile unor persoane a căror conduită se subscrie infracțiunilor contra umanității.

Aceste infracțiuni, susțin procurorii, au constat într-un atac generalizat, sistematic – așadar planificat – îndreptat împotriva unei populații civile.

Conform procurorilor, în România s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.

Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat.

Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte.

La data de 20 decembrie 1989, ora 19:00, Ceauşescu Nicolae s-a adresat poporului prin intermediul posturilor de radio şi televiziune, reiterând problema intervenţiei externe, folosind pentru prima dată termenul „terorist”.

Ulterior, „teroriştii” au fost menţionaţi în mod excesiv în toate luările de cuvânt de către membrii noii conduceri provizorii a ţării.

Televiziunea, radioul şi presa scrisă au „inundat” spaţiul informaţional cu trimiteri explicite la actele comise de către aceşti „superluptători”.

În după-amiaza de 22 decembrie, într-un interval scurt de timp, unii componenţi ai „grupului Iliescu”, s-au întâlnit la TVR şi s-au adresat poporului român.

Este vorba în primul rând de inculpatul Iliescu Ion – liderul grupului complotist – şi general. col. Militaru
Nicolae – liderul militar al grupului complotist.

„Grupul Iliescu” a reuşit să se coaguleze şi să acţioneze organizat şi eficient pentru accederea la puterea în stat.

Printre obiectivele acestui grup dizident figurau impunerea lui Iliescu Ion ca viitor preşedinte al României şi a general col.(r.) Militaru Nicolae ca ministru al Apărării.

În jurul orelor 15:00 ale zilei de 22 decembrie 1989, la etajul XI al TVR, în biroul directorului general adjunct, s-a instalat un Comandament Militar ce a avut drept scop controlul şi cenzura informaţiilor ce urmau a fi difuzate prin intermediul acestei instituţii.

În urma apelului televizat făcut de Iliescu Ion, începând cu orele 17:00, la sediul CC al PCR au început să sosească mai mulţi foşti nomenclaturişti şi activişti ai PCR, marginalizaţi în ultimii ani de preşedintele Ceauşescu Nicolae.

Printre aceştia s-au aflat Brucan Silviu şi Bârlădeanu Alexandru. Drept urmare, într-un birou de la etajul III, sub conducerea lui Iliescu Ion, un grup format din civili şi militari a început redactarea unui Comunicat către ţară.

Noua putere nu a întâmpinat practic nicio opoziţie din partea structurilor militare şi civile interne sau din partea reprezentanţilor acestor structuri.

Începând cu seara de 22 decembrie 1989, orele 18:30, pe întreg teritoriul al României a fost declanșată o amplă, sistematică și deosebit de complexă acțiune militară de inducere în eroare (dezinformare și diversiune), unică în istoria națională, cauză principală de survenire a unui număr mare de decese, răniri de persoane.

Diversiunea este definită ca fiind orice acţiune secundară care datorită tehnicilor şi metodelor de execuţie utilizate este percepută ca acţiune principală, menită a asigura atingerea obiectivului principal.

Scopul diversiunii este de a abate atenţia şi efortul ţintei de la operaţiunea reală sau cea principală.

Diversiunea se poate realiza fie printr-un atac direct cu obiectiv limitat, fie printr-o demonstraţie de forţă.

În timp ce atacul cu obiectiv limitat implică angajarea directă a ţintei, demonstraţia de forţă exclude contactul direct şi poate implica mijloace tehnice de simulare.

Dezinformarea reprezintă toate informaţiile false, parţial false, incomplete sau extrase din context, diseminate cu scopul inducerii în eroare a ţintei. Ţinta dezinformării o reprezintă opinia publică.

Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea începând cu 22.12.1989 a două tabere aparent oponente.

Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste, loiale fostului preşedinte.

Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasiunanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave.

Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României.

Începând cu 22 decembrie 1989, orele 15.00, TVR şi Radiodifuziunea au fost militarizate.

În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale.

Puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu)

Toate deciziile importante luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN.

Probele administrate îl plasează fără dubiu pe cpt.de rang I Dumitrescu (Cico) Emil ca având o funcţie de comandă în cadrul Comandamentului militar instalat la etajul XI al TVR.

Din această postură, fiind în legătură cu MApN, ofiţerul a controlat în mod direct informaţiile false şi deosebit de grave ce au fost difuzate pe postul de televiziune.

La data de 4 februarie 1990, ofiţerul a fost înaintat la gradul de contraamiral şi ulterior la cel de viceamiral. Dumitrescu (Cico) Emil a decedat la data de 17 ianuarie 2019,

Iliescu Ion i-a îndemnat pe revoluţionarii din Piaţa Palatului să părăsească respectiva zonă pentru a permite venirea unor noi forţe militare care să rezolve problema generată de „securişti-terorişti”.

Această solicitare ridică două probleme.

În primul rând, în Piaţa Palatului existau numeroase forţe MApN complet echipate pentru a face faţă oricărei situaţii cu caracter militar, astfel încât suplimentarea efectivelor militare (pe timp de noapte!) a fost total nejustificată.

În al doilea rând, Iliescu Ion a justificat schimbarea ulterioară din funcţie a gl. lt. (…), inclusiv pentru că acesta ceruse ca revoluţionarii să fie convinşi să părăsească străzile marilor oraşe, solicitare considerată de Iliescu Ion ca fiind total neavenită (…)

Iliescu Ion, fără a avea vreun mandat din partea Poporului Român, a hotărât, bazându-se pe propria convingere politică, direcţia ideologică a statului român, angajându-se într-un demers care urma să stopeze anumite tendinţe cu adevărat democratice.

Se desprinde concluzia conform căreia inculpatul Iliescu Ion, ca iniţiator şi coordonator al comandamentului unic de conducere (organism politico-militar), iar mai apoi în calitate de preşedinte al CFSN (care şi-a subordonat întreaga forţă militară a României), prin apariţiile sale în mod sistematic la TVR şi comunicatele CFSN, a contribuit în mod direct şi nemijlocit, prin dezinformări, la generarea şi amplificare psihozei terorist-securiste, cauză principală a survenirii de numeroase decese şi răniri de persoane, începând cu data de 22 decembrie.

Cercetările au relevat că în perioada Revoluţiei din decembrie 1989, forţele armate ale României au tras aproximativ 12.600.000 de cartuşe!

Totodată, în intervalul de timp 22-25 decembrie 1989 s-au executat 52 de ieşiri cu avioanele de vânătoare, 26 de ieşiri cu elicopterele militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu mitralierele de bord şi rachete.

De la sol au fost lansate 53 de rachete antiaeriene, de diverse tipuri.

Un asemenea consum de muniţie demonstrează inclusiv intenţia diversionistă venită de la structura de comandă a MApN.

Prin această canonadă, populaţia României a fost manipulată pentru a i se inocula că între cele două pretinse tabere se desfăşoară un adevărat război.

Există martori, foşti militari, care au afirmat că un asemenea consum de muniţie este mai degrabă specific unui război, purtat la scară largă, cu un inamic străin, bine determinat.

Datele existente în prezentul dosar arată că totalul persoanelor decedate în intervalul 16-27.12.1989 a fost de 1006, din care 153 până la 22 decembrie 1989.

După data de 22 decembrie 1989, au decedat 853 de persoane.

În acelaşi timp, în intervalul 16-27.12.1989, au fost rănite 2988 de persoane, din care 890 până la 22 decembrie 1989. Din total, 2157 au fost rănite după data de 22 decembrie 1989.

Decretul privind instituirea Tribunalului Militar Extraordinar de judecare în regim de urgenţă a faptelor săvârşite de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena a fost redactat şi semnat de Iliescu Ion la data de 24 decembrie 1989.

Este important de semnalat faptul că Iliescu Ion a semnat acest decret în calitate de preşedinte CFSN cu toate că, în mod oficial această calitate a fost dobândită la data de 26 decembrie 1989 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.4 din 27 decembrie 1989).

Mai mult, Constituţia României nu a fost abolită astfel încât Iliescu Ion nu avea dreptul constituirii unui Tribunal Militar Extraordinar.

Dacă Ceauşescu Nicolae şi Elena ar fi fost supuşi unei judecaţi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, anumite aspecte despre conspiraţia antedecembristă şi protagoniştii ei filosovietici ar fi fost devoalate.

Pentru grupul politico-militar ce a preluat puterea prin inducere în eroare în 1989, această posibilitate ar fi fost în mod cert dăunătoare.

A fost probată intenţia lui Iliescu Ion de a ascunde sau bagateliza preexistenţa unui grup ce a urmărit răsturnarea de la putere a preşedintelui Ceauşescu Nicolae, însă cu rămânerea României în sfera de influenţă a URSS

O primă motivaţie a executării cuplului Ceauşescu o reprezintă ascunderea realităţii conform căreia puterea politico-militară în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din nomenclaturişti marginalizaţi de Ceauşescu Nicolae şi militari prosovietici (cu studii în URSS) care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului.

Prin dezinformare şi diversiune, imaginarului duşman securist-terorist i s-a atribuit şi un scop fals: eliberarea preşedintelui Ceauşescu Nicolae şi readucerea lui la putere.

Fără atribuirea acestui scop, raţiunea de a fi a acestui duşman securist nu ar fi fost logică şi explicabilă.

Totodată, în lipsa scopului fictiv nu ar fi fost posibilă argumentarea judecării şi executării cuplului prezidenţial.

Aşadar, un al doilea motiv al executării soţilor Ceauşescu îl constituie necesitatea grupării ajunse la putere să se manifeste coerent în acţiunea diversionistă, acţiune care a avut drept scop inclusiv legitimarea politică.

Protagoniştii politico-militari ai diversiunii din decembrie 1989 şi-au argumentat decizia privind judecarea şi executarea cuplului Ceauşescu, invocând că această decizie a fost în cele din urmă corectă şi justificată deoarece acţiunile securist-teroriste au încetat după ce opinia publică a aflat despre moartea cuplului prezidențial.

Această teză este falsă, s-a argumentat cu probe că inducerea în eroare existentă în decembrie 1989 a fost exercitată şi coordonată de factorii decizionali ai CFSN şi ai MApN, neexistând o forţă care să fi luptat armat pentru readucerea la putere a fostului şef de stat.

Este real faptul că începând cu 26 decembrie 1989, la nivel naţional, tragerile s-au diminuat treptat până la încetarea totală a focului la 30 decembrie 1989.

Însă acest lucru nu a fost rezultatul faptului că imaginarii terorişti, realizând că scopul luptei lor a dispărut (ca urmare a morţii şefului statului), au decis oprirea activităţii teroriste.

Concluzia se desprinde prin următoarele argumente: După 25 decembrie 1989, toate obiectivele factorilor de decizie ai CFSN şi vârfurilor de comandă din MApN au fost pe deplin atinse.

CFSN a preluat puterea politică a statului român, legitimarea în faţa poporului român fiind realizată.

La rândul lor, ofiţerii superiori aflaţi la comanda MApN şi-au asigurat condiţiile impunităţii pentru represiunea la care au participat până la data de 22 decembrie 1989, având în faţa opiniei publice (indusă în eroare) imaginea de salvatori ai Revoluţiei, chipurile, pusă în pericol de imaginarul duşman terorist-securist.

Drept urmare nu mai era necesară continuarea inducerii în eroare.

Revenind la 22 decembrie. Începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, sistemul naţional de apărare antiaeriană a fost supus unei diversiuni radio-electronice de o amploare nemaiîntâlnită.

În perioada 22-25 decembrie 1989, situaţia din spaţiul aerian al României a fost deosebit de complexă, fiind descoperite, prin sistemele de radiolocaţie multiple ţinte aeriene, cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor.

În perioada 22 -25.12.1989 s-au executat 52 de ieşiri cu avioanele de vânătoare, 26 de ieşiri cu elicopterele militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu rachetele şi cu mitralierele de bord.

S-a ordonat ca unităţile militare să execute doar ordinele militare transmise de la MApN.

Apoi, s-a mai ordonat ca unităţile militare să treacă la paza armată a obiectivelor civile de importanţă deosebită şi să tragă în eventualitatea că vor fi atacate de grupuri înarmate cu arme de foc.

Întrebarea firească, prin raportare la ordinul supus discuţiei, este de ce a fost necesar un astfel de ordin.

Pe întregul teritoriu al României, la acea oră (14:10) era linişte, nu se trăgea, nu mai existau violenţe, dimpotrivă, în capitală şi în marile oraşe se sărbătorea cu entuziasm victoria Revoluţiei.

Totodată, de ce ar fi existat riscul ca „grupuri înarmate cu arme de foc” să atace obiectivele civile? Pe cine să atace?

Cert este că, în jurul obiectivelor civile şi militare de interes major aflate în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării, au fost cantonate treptat forţe militare excesiv de numeroase şi total eterogene.

Foarte grav este faptul că masarea acestor forţe în perimetre reduse s-a făcut fără asigurarea unei comunicări eficiente între efectivele militare astfel încât, de cele mai multe ori, acestea nu se cunoşteau între ele şi nici măcar nu cunoşteau cu claritate propriile misiuni în care au fost angrenate.

În acelaşi timp, s-a constatat că o mare parte a efectivelor militare ce au afluit spre centrul Bucureştilor şi spre centrele marilor aglomeraţii urbane ale ţării, erau formate şi din militari în termen neexperimentaţi, insuficient pregătiţi, mulţi dintre ei fiind încorporaţi în toamna anului 1989.

Doar în Bucureşti, în preajma obiectivelor importante (civile şi militare), aşadar pe străzile capitalei, au desfăşurat acţiuni de luptă, concomitent, 11032 de militari, cu 166 de tancuri şi 108 TAB-uri.

Aceste forţe au aparţinut unităţilor militare din Bucureşti, dar şi din Galaţi, Piteşti, Buzău, Cernica, Focşani, Târgovişte, Caracal, Câmpia Turzii, Medgidia, Otopeni, Boboc, Râmnicu-Sărat, Braşov şi Giurgiu.

Analiza regulamentelor militare privind lupta cu blindatele grele, evidenţiază că Armata Română nu avea la nivelul anului 1989 prevăzută posibilitatea ca tancurile proprii să fie implicate în lupta de gherilă urbană.

Cu toate acestea, conducerea MApN a masat în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării un număr impresionant de blindate grele, fiind în deplină cunoştinţă de cauză asupra pericolului ce-l reprezenta un astfel de ordin.

Conducerea superioară a MApN a ordonat misiuni de luptă fără ca în momentul emiterii ordinului să existe o situaţie reală de luptă, cu atât mai puţin una care să impună trimiterea în centrul Bucureştilor a unor efective importante de
blindate grele. La orele 18:00, în Piaţa Palatului nu se trăgea.

Mai mult, analiza ordinului supus discuţiei arată că acesta este neclar, generator de confuzie, atâta timp cât nu se precizează nimic concret despre inamicul care trebuia nimicit, situaţia tactico-operativă fiind complet ignorată.

Folosirea în misiuni de luptă (în mod sistematic), în mediul urban, a unor efective numeroase de blindate, atât înainte cât şi după 22 decembrie 1989, a fost ilegală, a contravenit regulamentelor militare şi prin consecinţele survenite
la nivelul unei părţi însemnate a populaţiei a României, întruneşte elementele crimelor împotriva umanității.

Informaţia falsă diseminată de Iliescu Ion (secondat de Voiculescu Voican Gelu) prin intermediul TVR, conform căreia militarii Departamentului Securității Statului – DSS se află la originea atacului împotriva Armatei, revoluţionarilor şi conducerii noii puteri politico-militare (completată ulterior de o avalanşă de dezinformări similare), a dobândit în timp scurt proporţii uriaşe şi s-a cristalizat într-o psihoză a terorismului.

Persoana cu cel mai înalt grad de notorietate şi credibilitate în acele momente – Iliescu Ion – afirma la TVR că adversarul este „securist, bezmetic, sinucigaş, terorist, fiară încolţită, fanatic, de o cruzime care nu-şi găseşte calificative, care împuşcă din orice poziţie şi e îmbrăcat cu haine civile”.

Generalul Eftimescu Nicolae – prim locţiitor al şefului Marelui Stat Major şi şef al Direcţiei Operaţii a avut o conduită intenţionat diversionistă , soldată cu militari decedaţi şi răniţi din rândul paraşutiştilor de la Buzău şi din rândul studenţilor Academiei Militare

Este probată intenţia criminală privindu-l direct pe general col. Militaru Nicolae care în noaptea de 23/24 decembrie 1989 era impus deja ca ministru al apărării de Iliescu Ion.

Acest general a fost marginalizat de fostul preşedinte Ceauşescu Nicolae, ca urmare a faptului că a fost demascat ca fiind colaborator al serviciilor de informaţii militare ale URSS.

Acelaşi general s-a dovedit a fi şeful aripii militare a „grupului complotist Iliescu”.

Începând cu 23 decembrie 1989, generalul Militaru Nicolae a fost impus de Iliescu Ion în importanta funcţie de ministru al Apărării, cu urmări dezastruoase.

Acest general, ministru al Apărării în fapt, a ordonat în noaptea de 23/24d ecembrie 1989 venirea echipajelor USLA conduse de lt.col. (…), în zona MApN, pentru a neutraliza pretinsele grupuri teroriste care atacau ministerul.

Urmare aceleiaşi grave lipse de comunicare, s-a ajuns ca forţele MApN aflate în perimetrul ministerului să deschidă foc asupra celor două ABI-uri, cu consecinţele cunoscute.

Foarte grav este că deşi echipajele USLA nu au prezentat comportamente ostile Revoluţiei, din ordinul gl. mr. Militaru Nicolae (…), cadavrele luptătorilor USLA au fost lăsate la vedere, în faţa ministerului, mai multe zile, spre a fi batjocorite crunt de către populaţie.

Imaginile cu privire la acest caz sunt edificatoare. Comportamentele inumane (decapitarea unui cadavru, înfigerea capului în osia ABI-ului distrus, urinarea pe cadavre, înfigerea de ţigări în orbitele ochilor acestora) reprezintă tot o expresie a stării de psihoză, mai precis a urii induse împotriva aşa-zişilor securist-terorişti.

Toate garnizoanele militare importante ale României au fost dezinformate în mod sistematic, timp de mai multe zile, si prin intermediul sistemului militar de telefonie

Probatoriul administrat a demonstrat inclusiv faptul că pe perioada exercitării inducerii în eroare prin intermediul comunicaţiilor militare, DSS a fost lipsit în mod deliberat de posibilitatea comunicării prin propriul sistem de telefonie.

Totodată, încă din seara de 22 decembrie 1989 MApN şi-a dublat legăturile telefonice.

Sunt aspecte importante care vin în sprijinul concluziei conform căreia dezinformarea prin comunicaţiile militare a fost făcută de la MApN.

Generalul Hortopan Ion (CIT), aşa cum s-a implicat înainte de 22 decembrie, s-a implicat şi după această dată, comandând trupele mecanizate care, contrar regulamentelor militare, au desfăşurat acţiuni de luptă în marile oraşe ale ţării, cu consecinţele tragice arătate.

Probele administrate demonstrează că la 23.12.1989 generalul lt.(r.) Rus Iosif a dat ordin ca elicopterelor de la Regimentul 61 Boteni să le fie schimbate prin revopsire, cocardele tricolore de pe fuzelaj cu alte însemne, de alt format geometric.

Generalul Rus Iosif a ordonat în repetate rânduri ca aparatele de zbor amintite să efectueze misiuni de luptă deasupra Capitalei şi în alte zone, cu scopul combaterii aşa-zişilor terorişti

Acest ordin de neînţeles (exceptând intenţia vădit diversionistă) a dus la deschiderea focului fratricid.

Au fost generate grave confuzii la nivelul militarilor dispuşi la sol pentru paza diverselor obiective.

Absolut toate misiunile ordonate s-au dovedit a fi date împotriva unui duşman terorist inexistent.

Prin comportamentul său, Brucan Silviu a instigat în permanenţă la lupta armată fratricidă dintre forţele MApN şi cele aparţinând MI-DSS.

În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR (…) a transmis „în direct” următorul mesaj: „Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit”.

Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenţiei militare din partea URSS s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii „grupului complotist Iliescu” susţinut de URSS.

La data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme.

Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung.

La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întămplător al TVR.

Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României.

Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul (…). Lipsa acestui acord a făcut ca generalul (…) să cadă în dizgraţia noii puteri şi la scurt timp a fost retrogradat.

Astfel, la data de 28 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major şi numit ca şef de stat major şi prim locţiitor al comandantului Armatei a IV-a, cu garnizoana la Cluj-Napoca. (n.r. –  este vorba de general maior Ștefan Gușă, participant activ le represiunea de la Timișoara)

Ulterior Revoluţiei, toţi cei implicaţi în chemarea trupelor sovietice (Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu ) au negat vehement acest fapt.

Se observă că persoanele implicate în solicitarea de ajutor militar sovietic (trădare, conform legislaţiei penale), sunt aceleaşi faţă de care prezentul rechizitoriu reţine săvârşirea crimelor împotriva umanităţii.

Reprezentanţii noii puteri politico-militare din decembrie 1989 au încercat în mod constant să ascundă filosovietismul componenţilor grupului complotist condus de Iliescu Ion, anterior anului 1989

Se constată încă o dată preocuparea constantă a reprezentanţilor noii puteri politico-militare de a acţiona în sensul
ascunderii diverselor colaborări anterioare cu structurile de informaţii ale fostei URSS.

Mai trebuie menţionat că în cursul lunii ianuarie 1990, cadrele fostului DSS erau încă subordonate MApN, principalul serviciu de informaţii al ţării – SRI, fiind înfiinţat la 26 martie 1990.

În intervalul decembrie 1989 – martie 1990, cadrele fostului DSS s-a aflat în subordinea lui Voiculescu Voican Gelu, iar întreaga arhivă a fostului DSS a fost preluată de MApN.

Articolul 439 din Codul Penal, defineşte Infracţiunile contra umanităţii, ca fiind uciderea de persoane, vătămarea integrităţii fizice, privarea gravă de libertate şi vătămările fizice sau psihice, survenite ca o consecinţă a unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile.

La rândul său, prin doctrina militară, atacul este definit ca fiind „ofensiva unor forţe armate care urmăreşte nimicirea sau prinderea inamicului”.

Pentru atingerea scopului unui atac militar complex (nimicirea sau prinderea inamicului) sunt folosite diverse mijloace militare, printre care, în mod indubitabil diversiunea şi dezinformarea, componente ale inducerii în eroare.

Prin intermediul diversiunii şi dezinformării (inducerii în eroare a inamicului), în decembrie 1989,au fost atinse scopurile celor care au coordonat şi acceptat aceste procedee.

În mod repetat, factorii decizionali ai CFSN (Iliescu Ion şi Voiculescu Voican Gelu ) au dezinformat opinia publică, inducând aparenta existenţă a celor două tabere adverse.

Aceiaşi factori au contribuit în mod sistematic la instaurarea şi agravarea psihozei terorismului pe întregul teritoriu al
ţării, cu consecinţele tragice menţionate.

Pe întregul teritoriu al României, factorii decizionali ai MApN au creat, după un anume tipar, aceleaşi situaţii de foc fratricid.

Comunicaţiile militare au fost intoxicate cu acelaşi gen de dezinformări.

Diversiunea radio-electronică s-a manifestat în acelaşi mod, timp de trei nopţi, pe întregul teritoriu al ţării.

În paralel, prin intermediul TVR şi Radiodifuziunii, controlate militar, a fost diseminat acelaşi gen de informaţii generatoare de panică.

Aceste realităţi, expuse detaliat în starea de fapt a prezentei lucrări, evidenţiază existenţa unui plan bine pus la punct (profesionist) ce a stat la baza dezinformărilor şi diversiunilor din timpul Revoluţiei.