Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri, 21 mai, prin Hotărârea nr. 31, o nouă listă privind cetățenii pentru care se instituie carantina la sosirea în România. Carantina nu se instituie pentru persoanele care vin din Zona Verde.

Prin urmare, cei care vin din Italia, Germania, Austria sau Spania, de exemplu, intră în carantină.

Pentru persoanele care vin din zona roșie și galbenă „se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locația declarată sau spațiul special destinat pentru o perioadă de 14 zile”.

ZONA ROȘIE: Seychelles, Maldive, Bahrain, Uruguay, Argentina, Capul Verde, Costa Rica, Suedia, Lituania, Cipru, Olanda, Georgia, Letonia, Columbia, Paraguay, Nepal, Brazilia, Chile, Croația, India, Slovenia, Trinidad și Tobago, Franța, Kuweit, Puerto Rico, Estonia, Belgia, Mongolia, Africa de Sud.

ZONĂ GALBENĂ: Turcia, Grecia, Andorra, Suriname, Iran, Luxemburg, Bolivia, Danemarca, Peru, Emiratele Arabe Unite, Canada, Guyana, Botswana, Elveția, Serbia, Germania, Qatar, Italia, Muntenegru, Kazahstan, Cehia, Malaysia, Oman, Aruba, Austria, Belarus, Slovacia, Irak,Ucraina, Spania, Statele Unite ale Americii.

ZONA VERDE: Timorul de Est, Bonaire, Saint Eustatius și Saba, Ungaria, Sri Lanka, Saint Lucia, Honduras, Palestina, Panama,Bahamas,Armenia, Cuba, Polonia, Bulgaria, Ecuador, Tunisia, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Bosnia și Herțegovina, Sint Maarten, Liechtenstein, Liban, Monaco, Iordania, Norvegia, Insulele Virgine Britanice, Irlanda, Namibia, Macedonia de Nord, Republica Dominicana, Anguilla, Bermuda, Federația Rusă, Azerbaidjan, Filipine, Kosovo, România, Guatemala, Kârgâzstan, Djibouti, Republica Moldova, Thailanda, Japonia, Guam, Saint Vincent și Grenadine, San Marino, Venezuela, Finlanda, Libia, Portugalia, Jamaica, Marea Britanie, Cambodgia, Arabia Saudita,Gabon,Insulele Cayman, Papua Noua Guinee, Barbados, Insulele Turks și Caicos, Curaçao, Albania, El Salvador, Camerun, Malta, Mexic, Indonezia, Bhutan, Pakistan, Polinezia Franceză, Antigua și Barbuda, Uzbekistan, Islanda, Belize, Coreea de Sud, Egipt,Insulele Feroe, Congo, Bangladesh, Angola, Madagascar, Republica Centrafricană, Kenia, Gibraltar, Wallis și Futuna, Mauritania, Laos, Maroc, Afghanistan, Sao Tome și Principe, Insulele Mariane de Nord, Rwanda, Etiopia, Mauritius, Israel,Singapore, Algeria, Fiji, Dominica,Eritreea,Eswatini, Siria, Tadjikistan, Guineea, Zambia, Taiwan, Somalia, Insula Man, Togo, Nicaragua, Haiti, Lesotho, Comoros, Senegal, Burundi, Gambia, Ghana, Sudan, Uganda, Coasta de Fildeș, Zimbabwe, Jersey, Mozambic, Mali,Benin, Vietnam, Brunei Darussalam, Malawi, Republica Democrata Congo, Yemen, Noua Zeelanda, Australia, Liberia, Sierra Leone, Guineea Bissau, Ciad, Sudanul de Sud. Myanmar, Burkina Faso, Niger, Nigeria, Republica Populara Chineză, Guineea Ecuatoriala, Saint Kitts și Nevis, Grenada, Insulele Falkland (Malvine), Groenlanda, Guernsey, Vatican, Insulele Marshall, Micronezia, Montserrat, Noua Caledonie, Insulele Solomon, Tanzania, Vanuatu, Sahara de Vest.

Sunt exceptate de la intrarea în carantină persoanele care prezintă un test negativ RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (cele care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul României (cele care călătoresc cu mijloace proprii).

Persoanele care nu prezintă la intrarea în țară rezultatul negativ al unui test RT-PCR pot ieși din carantină după a zecea zi dacă efectuează un test pentru SARS-CoV-2 în a opta a zi de carantină, iar rezultatul acestuia este negativ și, în plus, nu sunt prezente simptome specifice.

Mai sunt exceptate de la intrarea în carantină persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a doua doză pentru tipurile de vaccin care se administrează în două doze și pentru care au trecut cel puțin zece zile până la intrarea în România. Persoanele care vin din India intră obligatoriu în carantină.

Pentru situații deosebite: participarea la evenimente legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare (ex: afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă), preschimbarea documentelor de identitate etc., carantina poate fi suspendată temporar pe baza unor documente justificative.

Lista o puteți consulta mai jos sau o puteți descărca de AICI!

Lista state cu risc epidemiologic ridicat_21.05.2021

HOTĂRÂREA nr. 31 din 21.05.2021 privind aprobarea clasificării țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată

Având în vedere propunerile Institutului Național de Sănătate Publică referitoare la clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de ratele de incidență cumulată, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) și art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 4 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 republicată, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, ale art. 20 lit. l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta

HOTĂRÂRE: Art.1 – Se aprobă clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre.

Art.2 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

PRIM-MINISTRU FLORIN-VASILE CÎȚU

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?