Consiliul Uniunii Europene a adoptat pe 30 iunie o recomandare privind ridicarea graduală a restricţiilor asupra călătoriilor care nu sunt urgente dinspre ţări terţe.

A fost publicată o listă cu 14 state din care vor fi permise călătoriile către blocul comunitar începând de la 1 iulie, potrivit unui comunicat de presă a instituției.

Consiliul Uniunii Europene este instituția care reprezintă guvernele statelor membre. Cunoscut informal și sub denumirea Consiliul UE, este locul în care miniștrii din toate țările UE se reunesc pentru a adopta legi și pentru a coordona politici.

Ţările considerate sigure sunt Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Ruanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay. China va fi inclusă pe listă numai dacă guvernul acestei țări va aplica un regim de reciprocitate cu Uniunea Europeană.

Această listă va fi reanalizată o dată la 15 zile și este alcătuită pe baza mai multor criterii:

numărul noilor cazuri de COVID-19 în ultimele 14 zile şi raportat la 100.000 locuitori să fie apropiat sau inferior mediei Uniunii Europene;

tendinţă stabilă sau descendentă a noilor cazuri în această perioadă în comparaţie cu precedentele 14 zile;

răspunsul general al COVID-19 care se face luând în calcul informaţiile disponibile cum ar fi testarea, supravegherea, urmărirea contacţilor, izolarea, tratamentul şi raportarea, precum şi fiabilitatea informaţiilor şi, dacă este necesar, scorul mediu total pentru Reglementările de Sănătate Internaţionale (IHR);

trebuie să se ţină cont, de asemenea, de informaţiile furnizate de delegaţiile UE cu privire la aceste aspecte;

În ceea ce privește statele în care există restricții de călătorie, persoanele din următoarele categorii ar trebui să fie excluse de la restricții: cetăţenii UE şi membrii familiilor lor, rezidenţii în UE cu viză de lungă durată şi membrii familiilor lor, călătorii cu funcţii esenţiale, aşa cum au fost listaţi în recomandare.

Andorra, Monaco, San Marino, Vatican, Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia fac de asemenea obiectul acestei recomandări a Consiliului UE.

Recomandarea Consiliului UE nu este obligatorie, statele membre fiind responsabile pentru implementarea conţinutului recomandării. Ele pot, în deplină transparenţă, să ridice doar progresiv restricţiile de călătorie către ţările listate.

Un stat membru nu ar trebui să decidă ridicarea restricţiilor de călătorie pentru ţări terţe nelistate înainte ca acest lucru să fie decis într-o manieră coordonată la nivel UE.

Restricționarea accesului cetățenilor din afara UE în interiorul uniunii a fost pusă în aplicare în 17 martie pentru o perioadă de o lună și extinsă.

Pe 11 iunie, Comisia Europeană a adoptat o recomandare ca aceste restricții să fie ridicate gradual începând cu 1 iulie. De atunci au loc discuții între stetele membre despre modalitatea de punere în aplicare a acestei recomandări.

Frontierele externe ale Uniunii Europene rămân închise şi după 1 iulie pentru majoritatea călătorilor străini

Controale frontieră: Alte peste 2.000 de persoane, plasate sâmbătă în carantină sau izolare la intrarea în România

Traficul internațional de persoane și mărfuri, reluat la granița cu Bulgaria, Moldova, Ucraina și Serbia

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA