MAE acuză DIASPORA: Românii au intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a sustrage buletine de vot

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe – MAE, Laura Elena Chiorean, a declarat marţi, 9 iulie, că misiunile diplomatice au raportat multe incidente la alegerile de pe 26 mai 2019, aceasta precizând că “în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”, informează Mediafax.

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Laura Elena Chiorean, a declarat marţi, în cadrul audierii din Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai, că au fost raportate de misiunile diplomatice incidentele care se refereau fie la grupurile de agitatori, “care au făcut propagandă electorală în secţiile de votare, acţiuni violente de limbaj şi injurii care au fost adresate membrilor corpului diplomatic, cazuri de violenţă fizică, agresarea membrilor comisiei, folosirea de obiecte contondente pentru a intra în secţiile de votare sau sediile oficiilor diplomatice”.

“În multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot şi au fost câteva dintre aceste incidente raportate. Unele persoane din grupurile de agitatori se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În anumite cazuri, cum ar fi în Italia, de exemplu, forţele de ordine i-au recunoscut ca fiind participanţi şi la alte acţiuni violente”, a declarat Laura Elena Chiorean.

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe a mai arătat că o altă problemă care a creat incidente a fost aceea a “răspândirii, de la primele ore ale dimineţii, de informaţii false de genul că nu sunt suficiente buletine de vot, deşi în toate aceste secţii au rămas mii de buletine de vot neutilizate”.

“Aceleaşi grupuri la care făceam referire, 200 – 500 de persoane, în unele situaţii, ne-a fost raportat că s-au prezentat cu una-două ore înainte de începerea alegerilor, ceea ce a creat o coadă, pentru ca aceia care se prezentau în mod normal la vot în momentul deschiderii secţiilor de votare să aibă o anumită stare, mulţi dintre ei, după vot, se aşezau din nou la coadă”, a completat Chiorean.

Oficialul MAE a mai susţinut că în secţiile organizate la institutele culturale din Viena, Graz sau Linz, românii care erau la coadă au forţat uşile la ora închiderii, “au existat numeroase ameninţări şi injurii şi a fost necesară prezenţa poliţiei pentru menţinerea ordinii”.

“La Salzburg, la fel, la Linz, la secţiile din Belgia o parte din cei prezenţi au scandat violent şi au proferat ameninţări, inclusiv ameninţări cu moartea la adresa membrilor corpului diplomatic. În apropierea unora dintre secţiile de votare au existat, de asemenea, la fel, grupuri de agitatori, precum şi unele persoane aflate în stare de ebrietate, care incitau la violenţă şi ură. Parte din aceste persoane proferau ameninţări. La secţia din Nicosia, la fel, la închiderea aplicaţiei, un grup de aproximativ 100 de persoane, majoritatea bărbaţi, dintre care câţiva în stare de ebrietate, au refuzat să părăsească curtea ambasadei încercând să scandeze sloganuri antiguvernamentale şi anti ambasadă, după închiderea uşilor au lovit uşa principală, au ameninţat şi înjurat. A fost necesară intervenţia poliţiei şi a scutierilor pentru protecţia misiunii. La secţia din Copenhaga, la ora închiderii secţiei de votare, existau câteva sute de alegători, iar în momentul în care s-a închis procesul de votare, aceştia au început să se manifeste foarte violent şi au aruncat cu pietre în geamurile ambasadei, au lovit în mod repetat uşile misiunii, au scandat mai multe lozinci”, a mai spus Laura Elena Chiorean.

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, a fost audiat, marţi, în Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai.

Votul în DIASPORA, raport MAE: Aducerea la vot a unui număr mare de persoane cu autocare a creat presiune asupra secțiilor de votare