Microbuz cu români care se întorceau din Germania, implicat într-un grav accident lângă Timișoara

O persoană a murit şi alte şase au rămas încarcerate într-un microbuz, în urma unui accident care s-a produs vineri, 6 decembrie, la ora 7.30, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Timişoara, la ieşirea spre localitatea Giarmata.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Elena Megherea, a declarat că în accident au fost implicate un TIR cu o persoană, un autoturism cu două persoane şi un microbuz cu şapte persoane.

La locul accidentului  s-au deplasat o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere, trei echipaje SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple, 17 pompieri şi două echipaje SAJ.

“Sunt şase persoane încarcerate în microbuz şi o persoană decedată, din autoturism. Persoanele extrase au fost predate echipajelor medicale pentru a fi evaluate medical.”, a afirmat Elena Megherea.

Cele șase victime au fost extrase în siguranță de către echipajele de descarcerare și predate echipajelor medicale, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Persoanele din microbuz se întorceau acasă din Germania, unde au lucrat, pentru a fi alături de familie cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Una dintre victime a declarat că se întorcea acasă la Românești, județul Dâmbovița.

Cum s-a întâmplat tragicul accident

Accidentul a avut loc din cauza unei roți, stânga spate, care s-a desprins în mers de la autoturismul în care se afla persoana care a decedat. Mașina a lovit parapetul de protecție, s-a rotit de câteva ori și s-a oprit în TIR-ul care circula pe prima bandă.

Microbuzul în care se aflau românii ce se întorceau din Germania a izbit autoturismul fără roată și s-a înfipt în TIR.

Pasagerii din microbuz au fost scoși după o oră de echipajele de intervenție.

Germania sporește controalele aleatorii la frontieră, în special la granița cu Austria

Doi români, victime ale unui incendiu produs în Germania

GERMANIA: Ce trebuie făcut în cazul unei tamponări sau al unui accident. Ce alte reguli rutiere există

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?