Ministrul Justiției, scrisoare către Financial Times: Kövesi nu ar trebui numită procuror-șef al Parchetului European

Publicația Financial Times a publicat o scrisoare a ministrului român al Justiţiei, Tudorel Toader, în care acesta cere ca Laura Codruţa Kovesi, fost procuror-şef DNA, să nu fie numită în funcţia de procuror-şef european.

”Nu am nimic personal contra Laurei Codruța Kovesi, unul dintre cei trei candidați la poziția de procuror-șef în noua instituție a Procurorului European. Dar, din toate dovezile pe care le-am văzut – de la judecători, procurori și alte surse credibile – ea nu ar trebui numită în această poziție de o importanță vitală”, scrie Toader în Financial Times.

”Doamna Kovesi nu a fost demisă anul trecut pentru că agenția anticorupție pe care o conducea, DNA, viza politicieni corupți. Ea a fost demisă pentru că DNA încălca legea. Curtea noastră constituțională a spus acest lucru. Strategia de anchetare a doamnei Kovesi se baza pe măsuri de constrângere”, susține Toader.

Mesajul ministrului Justiției vine în condițiile în care astăzi, 7 martie, la Bruxelles, Parlamentul European stabilește echipa care va participa la negocierile cu Consiliul Uniunii Europene pentru alegerea procurorului-șef european.

Laura Codruţa Kovesi a ieşit pe primul loc pentru funcția de procuror-şef al Parchetului European după votul din Comisiile LIBE și CONT, din parlamentul european, dar pe locul doi în comisia COREPER, formată din ambasadorii țărilor membre pe lângă Uniunea Europeană.

Numai după o înțelegere între cele două organisme va fi stabilit procurorul-șef european, informează TVR.