Monica Macovei: „Caracatița penală PSD-ALDE vrea să omoare DNA și legislația anticorupție”

Europarlamentarul Monica Macovei a transmis următorul comunicat de presă:

Caracatița lui Dragnea sufocă Guvernul. Mihai Tudose are deja 3 miniștri cu probleme penale în Guvern, dar nu pare deloc deranjat.

Dragnea a cerut două bucăți din țară să le folosească în interes personal, iar doamnele Shhaideh și Plumb s-au grăbit să-i facă pe plac. Iar Ponta să aprobe.

Doamna Shhaideh, vicepremier și ministru al Dezvoltării, este urmărită penal de DNA pentru abuz în serviciu. La fel, Rovana Plumb, ministru delegat pentru fonduri europene, ar putea fi urmărită penal pentru complicitate la abuz în serviciu dacă nu o va apăra Camera Deputaților, condusă de condamnatul Liviu Dragnea.

Cele două reprezentante PSD sunt acuzate că, în beneficiul lui Liviu Dragnea, au făcut posibil ca o insulă la Dunăre, Insula Belina, și brațul Pavel să treacă la Consiliul județean Teleorman, confiscat de ani buni de zile de Dragnea, și de acolo la Tel Drum. În final, cele două fâșii de pământ și apă au devenit locul de relaxare al lui Dragnea și al prietenilor lui politici.

Un alt ministru, Viorel Ilie, fără legătură cu cazul Dragnea, este în continuare protejat de Parlament, care tot amână să aprobe cererea DNA de începere a urmăririi penale.

De asta caracatița penală PSD-ALDE vrea să omoare DNA și legislația anticorupție. Pe ei cine îi schimbă?”

Foto: facebook.com/MonicaMacoveiUE

Comentarii