OLANDA: Trei luni de închisoare pentru doi români care au instalat un dispozitiv la un bancomat ING

Doi români care se ocupau cu infracțiuni informatice au fost condamnați astăzi, în lipsă, de către o instanță din Leeuwarden. Cei doi, în vârstă de 21 și 25 de ani, au aplicat pe 20 mai 2018 pe un bancomat ING din piața din Drachten un dispozitiv de citire a cardurilor. Apoi au montat o cameră de luat vederi pentru a putea vedea ce cod PIN introduc oamenii care foloseau bancomatul.

Un bărbat care a încercat să folosească bancomatul a rămas cu cardul blocat. Observase deja un necunoscut care îi dădea târcoale. Românii au fost observați și de localnici pe când umblau cu o șurubelniță la bancomat.

Când au fost opriți de polițiști, cei doi români au declarat polițiștilor că au venit în Olanda cu trenul, dar unul dintre ei avea în buzunare o cheie a unui autoturism. De fapt, când au folosit cheia, polițiștii au descoperit că un Ford Focus parcat în zonă, chiar lângă bancomat, era al românilor.

Polițiștii au descoperit în mașină mai multe ustensile care sunt folosite pentru modificarea bancomatelor. Astăzi, 16 iulie 2018, cei doi ar fi trebuit să apară în fața judecătorilor, dar nu au fost de găsit. Nici avocatul lor nu a putut să explice magistraților unde sunt clienții săi.

Procurorul Marco van den Broek a cerut patru luni de închisoare.

Tribunalul din Leeuwarden i-a condamnat pe cei doi români la trei luni de închisoare, astfel că în momentul în care vor fi depistați pe teritoriul olandez vor merge direct la închisoare. Judecătorii au fost blânzi pentru că au considerat acțiunile românilor doar tentativă de comitere a unei infracțiuni informatice.

Urmărește NEWSROMANIA.NET pe - GOOGLE NEWS!