Parlamentul din Marea Britanie a respins marţi seară, 15 ianuarie, acordul propus de premierul Theresa May privind Brexit-ul, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Acordul a fost respins cu 432 de voturi, pentru au votat 202 parlamentari.

Este cea mai dură înfrângere parlamentară pentru un guvern din istoria recentă a Marii Britanii

Deocamdată nu se știe ce se va întâmpla în continuare cu Marea Britanie, existând posibilitatea să se ajungă la o amânare sau la un nou referendum.

May a cerut opoziției să prezinte o moțiune de cenzură privind guvernul său pentru a o discuta mâine și a vedea, după votul negativ al Camerelor Comunelor legat de Brexit, dacă executivul mai dispune de susținerea unei majorități.

Premierul a spus că este clar votul NU, dar că nu au ieșit în evidență alte propuneri.

Și a insistat că, în caz de acordare a încrederii față de guvernul său, există voința de a merge mai departe și de a se continua să se lucreze pentru punerea în practică a BREXIT-ului.

„Parlamentul a vorbit și Guvernul îl va asculta. Camera a decis în această seară ce nu vrea, dar nu spune ce sprijină și dacă intenționează să onoreze voința poporului”, a spus May după respingerea acordului.

Liderul laburist Jeremy Corbyn a asigurat-o imediat pe May că va fi prezentată o moțiune de cenzură care va fi discutată mâine.

Corbyn a mai vorbit și despre o „înfrângere catastrofală” pentru Theresa May.

De asemenea, Corbyn a acuzat-o pe May că a refuzat să poarte un dialog cu opoziția pentru a evita lipsa unui „no deal” și că a privilegiat interesele Partidului Conservator în defavoarea celor ale țării.

În final, liderul laburist a spus că speră ca Parlamentul să-și dea mâine „verdictul privind incompetența acestui guvern”.

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a exprimat “regret” că Acordul Brexit a fost respins de Camera Comunelor şi a cerut Marii Britanii să clarifice urgent intenţiile privind procedura Brexit, în timp ce Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea ieşirii din UE.

“Am luat notă cu regret de rezultatul votului desfăşurat în această seară în Camera Comunelor. Îndemn Marea Britanie să îşi clarifice intenţiile cât mai rapid posibil. Timpul este aproape de final”, a transmis Jean-Claude Juncker prin Twitter.

Marea Britanie ar urma să se retragă din Uniunea Europeană pe 29 martie.

La rândul său, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a sugerat anularea procedurii Brexit. “Dacă este imposibil un acord şi nimeni nu vrea ieşirea fără acord, atunci cine va avea în sfârşit curajul să spună care este singura soluţie pozitivă?”, a declarat Donald Tusk prin Twitter.

Luni, 14 ianuarie, premierul Theresa May a făcut un ultim efort frenetic de a convinge parlamentarii să aprobe Acordul Brexit, avertizând că respingerea înţelegerii reprezintă o “trădare a votului poporului britanic” ce ar putea avea “consecinţe politice catastrofale”. May i-a mai îndemnat pe parlamentari să aprobe Acordul Brexit “de dragul naţiunii”.