Patriarhia Română interzice filmările în biserici: “Trebuie să ne ferim de amatorism”

Cununiile şi botezurile sunt singurele ocazii în care credincioşii vor mai putea filma într-o biserică. Patriarhia Română a stabilit noi reguli şi pentru spectacole culturale sau de orice altă natură în interiorul bisericilor. Acestea ar putea provoca “tendinţe de auto-secularizare a spaţiului sacru”, potrivit reprezentanţilor Patriarhiei.

Spectacolele de teatru, concertele de operă, simfonice sau corale, dar și diverse alte filmări puteau avea loc în interiorul bisericilor ortodoxe cu acordul celor din parohie.

De acum înainte, sunt în general interzise şi doar centrele eparhiale pot aproba excepțiile și doar atunci când mesajul este strict creștin!

“Trebuie să ne ferim de amatorism, care poate suscita uneori chiar interpretări, critici și uneori chiar căderea în ridicol – a nu duce lucrurile care țin de sacru, de religios, în zona aceasta a spectacolului ieftin. Despre asta e vorba”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Române, Vasile Bănescu.

Este interzisă şi transmiterea în direct a slujbelor religioase pe unele rețele de socializare.

În rândul credincioșilor, părerile sunt împărțite.

Regulile aprobate de Sfântul Sinod aduc şi o excepţie: filmările pe care orice familie le poate face în timpul slujbei sfintei cununii sau a botezului.

Potrivit Patriarhiei, restricţiile au fost stabilite în urma multor sesizări venite din partea credincioșilor, informează Ştirile TVR.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.