Skip to content

Pensionar din București, fost profesor de istorie, cercetat pentru pornografie infantilă și sex cu un minor

Polițiștii specializați în combaterea criminalităţii informatice din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală cercetează un fost profesor de istorie, care ar fi comis acte de pornografie infantilă în formă continuată și act sexual cu un minor. Cel în cauză a fost reținut.

La data de 30 ianuarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Bordeiu Gheorghe, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Bordeiu Gheorghe, pensionar, fost cadru didactic, a produs și a stocat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu doi minori de sex masculin, abuzând de poziția sa de încredere și autoritate asupra acestora.

În urma percheziției, au fost ridicate 4 HDD-uri interne, un laptop, 2.343 de medii optice (CD și DVD), 3 telefoane mobile, 2 stick-uri de memorie, 12 mini-casete video de 8 mm, 32 de casete video VHS.

În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada anilor 2000 – 2015, acesta, în vârstă de 59 de ani, din București, fost profesor de istorie, ar fi produs și deținut materiale pornografice cu minori.

Inculpatul va fi prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Romane, informează IGPR și DIICOT

A încercat să convingă o fetiță de 12 ani să se sinucidă și să-și ucidă părinții. Bărbat de 27 de ani, arestat