Percheziții în Anglia, Austria și România la persoane suspectate de exploatarea a 28 de tinere

În urma a 18 percheziţii efectuate în România, Anglia şi Austria, au fost depistate mai multe persoane bănuite că ar fi exploatat sexual 28 de tinere. Victimele erau racolate prin metoda ,,loverboy”, iar dacă se împotriveau exploatării erau constrânse fizic sau moral.

La data de 13 mai 2020, poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată şi procurori D.I.I.C.O.T. -Structura Centrală au efectuat 16 percheziţii domiciliare, în judeţul Giurgiu, şi au pus în executare 22 de mandate de aducere, pentru destructurarea unei grupări infracţionale bănuite de trafic de internaţional de persoane.

Concomitent cu percheziţiile din România au fost efectuate alte 2 percheziţii domiciliare în Viena (Austria) şi o percheziţie în Huddersfield (Marea Britanie), în baza unor ordine europene de anchetă transmise de către procurorii D.I.I.C.O.T. autorităţilor judiciare competente din cele 2 state.

În urma percheziţiilor efectuate în România au fost ridicaţi şi indisponibilizaţi 18.700 de lei, 4.300 de euro, 100 de dolari, precum şi 8 autoturisme de lux, o autoutilitară şi 6 ceasuri. De asemenea, au fost depistate 4 pistoale cu muniţie cu bilă şi gaz, o puşcă cu aer comprimat – calibru 5,5, 23 de cartuşe, 2 cutii de muniţie cu bile metalice, 2 macete, o sabie tip samurai, mai multe cuţite, 12 bancnote din cupiura 20 de lire sterline susceptibile a fi contrafăcute, aproximativ 2 grame de fragmente vegetale uscate de culoare verde oliv, bijuterii din aur, 57 de parfumuri şi articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute, 19 telefoane mobile, 20 de cartele SIM, 5 laptopuri, 3 tablete, chitanţe pentru transferuri bancare, precum şi alte înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

15 persoane bănuite în cauză au fost conduse la sediul D.I..I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri.

La percheziţia efectuată în Marea Britanie au fost identificate 2 persoane de sex feminin, exploatate de către membrii grupării, mai multe telefoane mobile şi medii de stocare.

În urma activităţii derulate de către partenerii britanici, au fost identificaţi şi arestaţi 2 membrii ai grupării, care au fost depistaţi la adresa percheziţionată.

Pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii şi procurorii români au cooperat cu autorităţile poliţieneşti şi judiciare din Austria, Cipru, Germania şi Marea Britanie.

Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu anul 2012, liderul grupului ar fi dezvoltat la nivelul unor state ca România, Austria, Germania, Anglia, Cipru, Elveţia şi Turcia legături infracţionale cu persoane pe care le-ar fi cooptat într-un grup infracţional organizat specializat în proxenetism, trafic de persoane, contrabandă şi spălarea banilor.

Astfel, începând cu anul 2012 şi până în prezent, membrii grupării ar fi recrutat 28 de persoane de sex feminin, în special prin metoda loverboy, pe care le-ar fi plasat în diverse oraşe de pe teritoriul Europei, în scopul practicării prostituţiei şi obţinerii de foloase materiale.

În alte cazuri, liderul grupării ar fi recrutat tinere vulnerabile, cu o situaţie materială şi familială precară, provenind din medii defavorizate, pe care le cointeresa material în vederea deplasării şi practicării prostituţiei în străinătate.

Membrii grupării sunt bănuiţi că, prin diverse tertipuri sau favoruri acordate (împrumutarea de bani, postarea unor anunţuri pe site-uri de profil, plata chiriei locuinţelor unde se prostituau, achiziţionarea biletelor de avion sau oferirea unor cadouri, în special bijuterii din aur) le creau persoanelor exploatate sentimentul că sunt profund îndatorate atât din punct de vedere moral, cât şi material faţă de aceştia, motiv pentru care trebuia să presteze servicii sexuale contra cost în beneficiul lor, chiar dacă îşi achitaseră demult eventualele obligaţii existente.

Un alt factor de constrângere morală a victimelor îl reprezenta şi faptul că persoanele bănuite ar fi avut relaţii de concubinaj cu victimele, iar în urma acestora au rezultat copii minori de a căror îngrijire se ocupau rude ale membrilor grupării. În acest fel tinerele erau determinate să continue activitatea de prostituţie în beneficiul foştilor concubini.

În cazul în care victimele nu le înmânau membrilor traficanţilor sumele de bani solicitate cu titlu de creanţe sau cuantumul sumelor obţinute în urma practicării prostituţiei nu se ridica la nivelul aşteptărilor acestora ori tinerele exploatate refuzau continuarea prestării activităţii, acestea erau constrânse psihic sau fizic.

În aceeaşi manieră violentă procedau membrii grupării şi atunci când aflau că victimele au încercat sau au reuşit să sesizeze organele de urmărire penală cu privire la situaţia lor.

Astfel, membrii grupării fie recurgeau la ameninţări directe sau prin intermediul reţelelor sociale cu aplicarea de corecţii fizice victimelor sau membrilor familiei acestora, fie procedau efectiv la agresarea lor fizică.

Gradul de cruzime al membrilor grupării rezultă şi din obligarea tinerelor exploatate la practicarea prostituţiei şi atunci când acestea erau gravide şi agresarea lor fizică, fără a ţine cont de starea de graviditate.

Toate aceste manifestări de violenţă verbală şi fizică au fost de natură a induce o stare de temere evidentă pentru persoanele de sex feminin exploatate.

Totodată, membrii grupării sunt bănuiţi că ar fi tranzacţionat între ei victimele, cu sume între 5.000 şi 8.000 de euro.

De multe ori pentru a tranşa anumite divergenţe legate de astfel de tranzacţii membrii grupării apelau la forme de justiţie paralelă, realizate în interiorul grupării, prin care se stabileau regulile ce urmau a fi respectate de cei implicaţi în aceste aşa zise litigii.

În cazul unei persoane de sex feminin exploatate, originară din Republica Moldova şi care nu îndeplinea condiţiile legale pentru a circula în Spaţiul Schengen, membrii grupării ar fi încercat, în cursul lunii iulie 2019, scoaterea frauduloasă din România prin utilizarea unei cărţi de identitate originală aparţinând unei cetăţene românce, cu trăsături asemănătoare, care o declarase anterior pierdută în împrejurări necunoscute.

Pentru a crea impresia unei afaceri legale care să justifice veniturile financiare dobândite în mod ilicit, liderul grupării şi membrii familiei sale administrau o întreprindere familială sub paravanul căreia s-ar fi realizat şi activităţi infracţionale din sfera contrabandei calificate cu aur achiziţionat din Turcia.

De asemenea, un alt membru al grupării, care acţiona pe teritoriul Marii Britanii, este bănuit că a încercat introducerea în circuitul financiar bancar a mai multor bancnote de 20 de lire sterline falsificate.

În urma cercetărilor efectuate în cauză au rezultat indicii că, de la data iniţierii activităţilor infracţionale şi până în prezent, membrii grupării ar fi obţinut un profit ilicit de aproximativ 1.115.000 de euro.

Sumele de bani obţinute în străinătate de la persoanele exploatate prin obligarea la practicarea prostituţiei erau transferate în România prin intermediul altor membri ai grupului infracţional organizat, persoane interpuse care aveau rolul de a facilita introducerea produsului infracţional în circuitul financiar licit.

  •  
  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?