Skip to content

Pompierii nu reușesc să stingă incendiul de la sonda de gaz. Mâine vor sosi experți din Canada

Incendiul izbucnit, luni, la sonda de gaz de la Moftinu Mare, judeţul Satu Mare, nu poate fi stins de pompieri deoarece există pericol de explozie, astfel încât se aşteaptă ajutorul unor specialişti din Canada, informează Mediafax.ro.

Purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare, Adriana Pop, a declarat, luni, că la faţa locului au mai rămas patru autospeciale pentru supraveghere şi asigurarea zonei, fiind trimise înapoi forţele de intervenţie venite de la Bihor şi Maramureş.

„Există un pericol crescut de explozie în cazul incendiului de la Moftinu Mare şi din această cauză pompierii nu acţionează pentru stingerea incendiului. De asemenea, nu există încă stabilită modalitatea de acţiune post stingere a incendiului, în condiţiile în care un pericol de explozie apare în momentul în care s-ar stinge focul. Se aşteaptă sosirea, marţi după amiază, a unor experţi din Canada care vor evalua situaţia şi vor stabili modul de acţiune şi momentul intervenţiei de stingere. La faţa locului au mai rămas patru autospeciale pentru supraveghere şi asigurarea zonei, fiind trimise înapoi forţele de intervenţie venite de la Bihor şi Maramureş. Dacă s-ar stinge incendiul, gazele ar fi emanate în atmosferă şi s-ar înregistra un pericol de explozie”, a spus Pop.

Potrivit acesteia, la locul incendiului, care se manifestă violent şi cu flacără deschisă, au fost trimise, în total, un număr de 22 de autospeciale de pompieri, cu 5 ofiţeri şi 75 de subofiţeri, plus o ambulanţă SMURD.

„Forţele sunt pregătite, materialul este pregătit, aşteptăm să vedem care este strategia de stingere. Nu există pericol de extindere a incendiului”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Satu Mare.

Incendiul a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la o sondă de gaz din localitatea Moftinu Mare.

Arderea se realizează violent, cu flacără deschisă.

Până la ora transmiterii acestei ştiri nu s-au înregistrat victime şi nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor.

INCENDIU de proporții la o sondă de gaz din Satu Mare – VIDEO