Mâine, 14 noiembrie 2017, pe ordinea de zi a Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților se află în dezbatere o propunere legislativă privind amânarea executării silite pe o perioadă de trei ani a persoanelor fizice care au accesat credite în franci elveţieni. Comisia Juridică a trimis până acum un raport preliminar de respingere.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată în iunie 2014 și trebuia să soluționeze propunerea până în septembrie același an. Tot în iunie 2014, Senatul a respins acest proiect de lege. La dezbaterile de mâine sunt invitați reprezentanți ai Băncii Naționale și Ministerului de Finanțe, Camera Deputaților fiind cameră decizională. Inițiatorii legii, nouă deputați și doi senatori, au considerat că împrumuturile în franci elvețieni au fost înșelătoare.