Problemele financiare ale unui inspector ANAF par să-i fi adus probleme penale.
Dumitra Elena Mărtin a fost până în primăvara acestui an inspector ANAF la Buzău.
În martie 2018 ea a fost prinsă în flagrant luând 400 de lei pentru a rezolva urgent un dosar de restituire a taxei auto.
Rechizitoriul a fost întocmit pe data de 29 iunie 2018, pe 1 august a început judecata și pe 21 august s-a dat sentința de condamnare pentru că a recunoscut fapta.
Șpaga a luat-o de la un polițist local din Buzău, agentul Traian Niță.
În comunicatul de presă din 20 noiembrie 2018, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul de Interne – DGA este explicat modul în care a decurs acțiunea.
„Dosarul penal a fost întocmit ca urmare a denunţului depus de contribuabil la S.J.A. Buzău, iar măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare cu tehnica din dotarea serviciului.”
Pe 19 martie, polițistul local Traian Niță s-a dus la DGA și a denunțat faptul că o funcționară din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Buzău, indicată sub numele de „Lenuța”, i-a pretins suma de 400 lei pentru a urgenta restituirea taxei auto.
Cu o zi înainte de flagrant, inspectoarea ANAF l-a contactat pe agentul Niță prin sms: „Dacă vreți să luați taxa auto mai repede căutați-mă d-na taxa auto”
Niță solicitase în ianuarie 2018 restituirea sumei de 5.728 lei achitată la data de 19.04.2007, pentru înmatricularea unui autoturism VW Passat deținut de acesta.
Agentul Niță a stabilit cu inspectoarea să se întâlnească la sediul Fiscului.
Polițistul local s-a dus pe 19 martie la ghișeul nr. 7 și s-a întâlnit cu „d-na taxa auto”, inspectoarea Mărtin.
Ea i-a cerut 400 de lei, dar agentul de poliție locală i-a explicat că nu are bani la el și au stabilit să se întâlnească mai târziu.
Cum a ieșit din sediul ANAF, agentul Niță s-a dus într-un suflet la DGA – Serviciul Județean Anticorupție Buzău și a făcut denunțul.
De fapt, polițistul local avea bani, așa cum reiese din sentința penală a Tribunalului Buzău.
„În vederea verificării seriozității denunțului, în cauză s-a organizat surprinderea în flagrant a făptuitoarei, motiv pentru care s-a procedat la înserierea sumei de 400 lei pusă la dispoziție de denunțător și legitimarea inculpatei după ce aceasta a primit suma de 400 lei pe holul din fața ghișeului nr.7”
În fața procurorului, inspectoarea ANAF a recunoscut fapta, dar a spus că suma de 400 de lei a fost stabilită de polițistul local, după ce anterior îl contactase prin sms, invitându-l să ia legătura cu ea.
Mita de 400 de lei reprezintă un sfert din salariul lunar al agentului de poliție locală.
„D-na cu taxa auto” nu a fost la prima abatere. Ea a mai fost prinsă cu câțiva ani înainte comițând aceeași infracțiune.
În februarie 2013, procurorii au fost indulgenți și i-au aplicat o sancțiune cu caracter administrativ.
Tocmai din această cauză, judecătorii au condamnat-o pe inspectoarea ANAF pentru luare de mită la un an și patru luni, dar cu suspendare.
Ea nu mai are voie să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de desfăşura o activitate de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Dumitra Elena Mărtin are 50 de ani, este fostă soție de polițist, are un copil în întreținere și probleme financiare, cu toate că salariul lunar în 2017 era de aproape 4.000 de lei.
În 2014 avusese popriri pe salariu și apoi s-a confruntat și cu probleme la un credit pe care îl luase și pentru care se pornise executarea silită.
Pe de altă parte, denunțătorul polițist local care nu avea 400 de lei la el, dar imediat i-a oferit DGA pentru flagrant, scrie în declarația de avere din 2014 că are un „Volswagăn” an de fabricație 2003.
Agramatul agent scrie că locul de muncă al soției era Carfur în loc de Carrefour,
De fapt, polițistul local are o problemă cu Volswagănul. În declarațiile de avere din 2015 și până în prezent, el menționează că autoturismul este fabricat în 2011.
Din sentința Tribunalului Buzău reiese că agentul a plătit taxa în 2007.
Cum nu există nici un contract de vânzare-cumpărare menționate în declarațiile de avere, reiese că polițistul local a comis infracțiunea de fals în declarații și trebuie să răspundă penal.