Consiliul Concurenţei a anunțat pe 4 decembrie 2018 că a sancţionat nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei.
Companiile de asigurare sunt acuzate că s-au înțeles pentru majorarea tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).
Amenzile totale sunt în valoare de 246.739.195,6 lei, aproximativ 53 milioane euro.
În urma investigaţiei, Consiliul a constatat că Allianz – Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere
comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA.
►►► Plafonarea nu oprește scumpirea polițelor RCA. Pentru șoferii din București și Ilfov s-ar putea dubla
Această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de
asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.
Cea mai mare amendă a primit-o Allianz – Ţiriac 43.442.939 lei. Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA a primit o amendă de 36.970.408 lei; Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA 22.037.026 lei; Carpatica Asig SA 26.858.238 lei; Euroins România Asigurare-Reasigurare SA 6.346.453,60 lei; Generali România Asigurare Reasigurare SA 21.445.106 lei; Groupama Asigurări SA 35.378.902 lei; Omniasig Vienna Insurance Group SA 40.529.090 lei, iar Uniqa Asigurări SA 13.570.597 lei
UNSAR a fost sancționată cu 160.436 lei.
În cadrul investigaţiei, Euroins a recunoscut în totalitate că a încălcat legea şi a furnizat, pentru a scăpa mai ieftin, o serie de documente şi informaţii ce au avut o contribuţie semnificativă şi a beneficiat de o reducere a amenzii.
Consiliul Concurenței a făcut o serie de recomandări pentru ca astfel de înțelegeri care afectează buzunarele șoferilor să nu mai aibă loc. Unele dintre aceste propuneri au fost deja preluate în legislație.