Recomandări pentru evitarea aglomerărilor la punctele de trecere a frontierei

În următoarea perioada, având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, este preconizată o creştere a valorilor de trafic la punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria, pe sensul de intrare în România.

În acest sens, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, recomandăm utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest. De exemplu, în apropierea PTF Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac. De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop PTF Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă PTF Borş, sunt deschise permanent P.T.F. Salonta şi Valea lui Mihai.

Menționăm că, la frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier şi, in total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

In această perioadă, acționează zilnic la nivelul întregii frontiere peste 4.200 polițiști de frontieră, urmând ca numărul acestora să fi suplimentat cu efective de rezervă şi intervenţie.

De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi au fost acoperite cu poliţişti de frontieră toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei punctelor de frontiera.

Reamintim participanților la trafic că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţiaTrafic on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.