NewsRomania a publicat povestea unei doctorițe române din Franța care, din cauza unei încurcături administrative, nu poate să-și preschimbe permisul auto.

Articolul a stârnit mai multe comentarii, unii dintre cititori afirmând că povestea preluată din presa franceză este o născocire.

NewsRomania vă explică, conform datelor de pe site-ul oficial al Uniunii Europene (europa.eu), ce înseamnă recunoașterea, valabilitatea și preschimbarea permisului de conducere în cazul în care vă mutați într-un alt stat UE.

Un permis de conducere emis într-o țară UE este recunoscut pe tot teritoriul Uniunii. Puteți conduce dacă: permisul este valabil, deținătorul are vârsta legală pentru a conduce și permisul nu este suspendat, restricționat sau revocat în țara care l-a emis.

De exemplu, dacă în Italia obțineți un permis pentru moped la vârsta de 14 ani, nu puteți conduce în Belgia, unde vârsta limită pentru această categorie este de 16 ani.

În 2013 a fost stabilit un format standard pentru permisele auto, dar la nivel Uniunii sunt peste 110 modele de permise de conducere valide care vor trebui preschimbate până în 2033.

Permisele provizorii sau temporare, permisele internaționale (sau orice alte certificate eliberate în țara de origine) nu sunt reglementate la nivel european. Din acest motiv, este posibil să nu fie recunoscute în alte țări din UE.

Atunci când vă expiră permisul de conducere, trebuie să îl reînnoiți în țara în care aveți reședința obișnuită, adică unde locuiți cel puțin 185 de zile pe an.

Nu puteți avea în același timp mai mult de un singur permis de conducere emis în UE. Acesta este eliberat de autoritățile din țara în care aveți reședința obișnuită.

Dacă vă mutați în altă țară din UE, în mod normal, nu sunteți nevoit să vă schimbați permisul de conducere. Puteți utiliza permisul actual, atâta timp cât acesta rămâne valabil.

În cazul în care v-ați mutat într-un alt stat UE și permisul este pierdutfurat, deteriorat sau expirat, trebuie să îl reînnoiți, să îl înlocuiți sau să îl preschimbați în țara în care aveți reședința obișnuită.

Preschimbarea obligatorie a permisului cu unul local trebuie făcută când locuiți în străinătate în următoarele cazuri: dacă permisul pe care îl dețineați este deteriorat, l-ați pierdut sau vi s-a furat; în cazul în care comiteți o infracțiune rutieră în țara în care locuiți.

Puteți să vă preschimbați permisul din proprie inițiativă, solicitând unul echivalent în noua țară de reședință. Va trebui să dovediți că sunteți rezident în această țară și că îndepliniți condițiile pentru deținerea unui permis de conducere: de exemplu, împlinirea vârstei minime, o stare de sănătate care vă permite să conduceți etc..

Înainte de a vă preschimba permisul de conducere, autoritățile din statul în care v-ați mutat vor contacta omologii din țara în care ați avut reședința anterioară pentru a verifica dacă permisul de conducere nu a fost suspendat sau anulat sau dacă aveți restricții în a conduce autovehicule.

Din momentul în care v-ați schimbat permisul original cu unul local, vă veți supune normelor din țara respectivă în ceea ce privește perioadele de valabilitate și controalele medicale.

Dacă permisul v-a fost eliberat de o țară din UE, îl puteți folosi peste tot în UE însă trebuie să vă asigurați că acesta este valabil. Nu puteți conduce în altă țară cu un permis sau un certificat provizoriu.

Când permisul expiră pe durata unei călătorii în străinătate, acesta își pierde automat valabilitatea și s-ar putea să nu fie recunoscut în alte țări.

 Ce condiții trebuie îndeplinite în statele UE și ale Spațiului Economic European – SEE și care sunt costurile:

Austria – Dacă doriți în mod voluntar să preschimbați permisul, trebuie să aveți următoarele documente: pașaport sau un act de identitate, permisul emis anterior și fotografie tip pașaport, dar și o traducere a permisului anterior. În unele cazuri, se cere și documentul care să ateste că aveți reședința în Austria. Taxa este de 49,50 € și se emite între cinci și zece zile. Puteți să-l primiți în două zile dacă plătiți o taxă suplimentară de 17,88 euro. Mai multe informații: https://www.help.gv.at/Portal.Node/hlpd/public/content/4/Seite.040000.html

Belgia – Permisul emis de un alt stat UE se poate reînnoi la primăria unde locuiți. Taxa este de 20 € la care se adaugă o taxa impusă de fiecăre primărie.

Bulgaria – Permisul se preschimbă la secția de poliție unde are solicitantul adresa. Documentele necesare sunt: o cerere tip, un certificat medical care să ateste că sunteți apt a conduce autovehicule, o declarație care să ateste că nu aveți reședința obișnuită în alt stat UE și nu dețineți un permis valid în alt stat membru al uniunii. Permisul se eliberează într-o perioadă de 30 de zile. Taxa este 25 de leva (cca. 13 €) dacă aveți 58 de ani inclusiv, 11 leva pentru persoanele cu vârste între 58 și 70 de ani și gratis pentru cele care au depășit această vârstă. Taxele se dublează dacă doriți să-l primiți în zece zile.

Cehia – Reînnoirea se face la primăria unde locuiți. Costul este de 50 coroane cehe (2 € ) ca să-l primiți în 20 de zile și 500 de coroane pentru a-l obține în cinci zile. Testele medicale trebuie să fie valabile cu șase luni înainte de data la care solicitați reînnoirea. Nu există date pe site despre preschimbare.

Cipru – Un cetățean UE care trăiește în Cipru și vrea să-și reînnoiască permisul emis într-un alt stat membru o poate face la Road Transport Department pentru o taxă de 40 €. Persoanele trecute de 70 de ani trebuie să aibă și un certificat medical. Pentru acestea, actul se eliberează gratuit.

Danemarca – În anumite cazuri, dacă aveți reședința obișnuită în această țară, este nevoie să vă preschimbați permisul. Dacă nu aveți reședința, puteți conduce cu permisul eliberat dintr-un stat mebru UE sau SEE, dar trebuie să fiți atent pentru că în unele cazuri vârsta pentru a deține o anumită categorie auto diferă. Preschimbarea se face la primării unde trebuie să aveți un document de identitate, permisul curent, permisul de ședere, o fotografie, o declarație pe proprie răspundere că nu ați avut permisul suspendat sau anulat în ultimii cinci ani. O altă declarație pe care trebuie să o semnați este aceea că ați condus în ultimii doi ani cel puțin autovehicule din categoria B. Unele primării vă pot cere o traducere a permisului. Mai multe detalii: http://www.fstyr.dk/DA/Korekort/Ans%C3%B8gning-og-fornyelse-af-k%C3%B8rekort.aspx

Estonia – Pentru a vă reînnoi permisul emis în alt stat UE contactați Administrația Drumurilor pe site-ul căreia găsiți mai multe informații sau sunați la +372 620 1200.  Un cetățean UE care locuiește în Estonia nu poate să își reînnoiască permisul dacă nu locuiește acolo în mod constant de cel puțin șase luni. Pentru emiterea noului document este nevoie de o fotografie recentă, un certificat medical și o taxă de 26 €.

Finlanda – Pentru cererea de reînnoire a permisului emis în alt stat UE, contactați servicul de clienți al Ajovarma Oy. Aceasta se depune personal și trebuie însoțită de: două fotografii, permisul de conducere valid, un certificat medical. Taxa este de 131 € și include: costurile cu permisul 51 €, fotografiile 20 € și certificatul medical 60 €. Vi se cere să răspundeți dacă aveți deja un permis valabil și dacă ați avut vreo interdicție de a conduce într-un alt stat UE sau SEE. Trebuie să trimiteți cererea înainte ca permisul să expire.

Franța – În cazul în care aveți reședința aici, puteți conduce având un permis emis de un alt stat membru UE numai dacă acesta este valabil și este folosit conform declarației medicale. Aceasta înseamnă că, dacă trebuie să purtați ochelari, nu puteți șofa fără. Nu trebuie să fi avut permisul suspendat, anulat sau să fi avut restricții în țara care l-a emis. Nu aveți voie, atât timp cât stați în Franța, să obțineți permisul în alt stat UE dacă autoritățile franceze v-au suspendat dreptul de a conduce. În aceste condiții, nu aveți dreptul nici de a solicita un permis de conducere. În cazul în care vreți să preschimbați permisul cu unul francez, trebuie să faceți o cerere. Preschimbarea nu este obligatorie cu excepția cazurilor în care în urma unor incidente în trafic permisul a fost suspendat, anulat, vi s-au impus anumite restricții sau nu mai e valid din cauză că vi s-au luat puncte. Preschimbarea mai este necesară și atunci când doriți să aveți o altă categorie. Instituția care se ocupă cu aceste documente este prefectura sau biroul subprefectului din zona în care locuiți. Trebuie să faceți preschimbarea înainte ca permisul să expire, în caz contrar trebuie să dați în Franța testul de conducere și să obțineți un nou permis.

Germania – În cazul în care doriți să reînnoiți permisul emis de un alt stat UE, puteți să o faceți la autoritatea locală care se ocupă de astfel de documente. Costurile diferă de la caz la caz și taxele sunt între 35 și 40 de euro. Pot exista costuri adiționale pentru certificatul medical sau pentru șoferii de camioane. Dacă locuiți în Germania și doriți să reînnoinți permisele din categoriile C, CE, D și DE trebuie să treceți câteva teste care depind de tipul de permis. Detalii: https://www.kba.de/DE/Home/home_node.html;jsessionid=1D5D8A5D81169883337C36C89F2B37A6.live21301

Grecia – Un cetățean UE care locuiește aici și vrea să își reînnoiască sau să obțină un alt permis o poate face dacă cel anterior este declarat pierdut. Trebuie contactat departamentul local al Transport and Communications Department.

Irlanda – Reînnoirea permisului în Irlanda nu se poate face dacă aveți reședința obișnuită în altă țară sau dacă munciți temporar în insulă. Reînnoirea permisului se poate face numai în statul în care aveți reședința obișnuită, adică acolo unde locuiți mai mult de 185 de zile dintr-un an. Dacă sunteți rezident în Irlanda, inclusiv dacă stați 185 de zile dintr-un an, trebuie să înlocuiți permisul cu unul irlandez. Procedura se desfășoară prin serviciul național de permise National Driver Licence Service – NDLS.

Islanda – Cetățenii UE care locuiesc aici pot să-și reînnoiască permisul  fie la secția de poliție, fie la judecătorie. În cazul în care au trecut doi ani de la expirarea permisului, trebuie să dați un examen practic pentru ca acesta să vă fie reînnoit. Pentru categoriile A, B, BE, C, CE, D și DE taxa este de 5. 900 coroane islandeze (aproximativ 48 €). Pentru M și T, 3.300 de coroane. Persoanele care au depășit 65 de ani plătesc numai 1.650 de coroane.

Italia – Reînnoirea se face la Ministerul de Transport – Uffici della Motorizzazione Civile. În Italia, dacă sunteți șofer cu vechime nu este nevoie de un test teoretic pentru a vă reînnoi permisul. Totuși, pentru categoriile A și B trebuie să treceți un examen medical: la fiecare cinci ani dacă aveți între 50 și 70 de ani, la fiecare trei ani între 70 -80 de ani și apoi la fiecare doi ani.

Letonia –  Nu există restricții în această țară, dar dacă aveți reședința aici reînnoirea unui permis emis în alt stat UE costă 22,05 € și se face la serviciul cu publicul al Direcției de Siguranță a Traficului pe Șosele. Reînnoirea unui permis în urma declarării pierderii se taxează cu 39,14 €.

Liechtenstein – Vă puteți reînnoi permisul emis în alt stat UE la Motorfahrzeugkontrolle, dar după vârsta de 70 de ani trebuie să treceți câteva teste pentru a-l obține. Trebuie să vă preschimbați permisul de câte ori există o modificare de adresă și este neapărat necesar un test de vedere.

Lithuania –Nu există restricții în ceea ce privește permisele auto. Taxa petnru reînnoirea permisului emis în alt stat UE este de 14,19 € și operațiunea se face la Regitra.

Luxembourg – Reînnoinrea se face la Agenția Națională pentru Traficul Automobilelor. Taxa este de 30 €. Nu există alte restricții. Este recomandat să înștiințați autoritățile odată ce aveți reședința aici, pentru ca acestea să vă poată ajuta rapid în cazul în care ați pierdut permisul sau v-a fost furat.

Malta – Permisele nu se pot reînnoi în această țară. Procedurile trebuie efectuate în țara care a emis permisul. În schimb, maltezii pot face acest lucru în alte țări UE. Totuși, autoritățile malteze permit preschimbarea permiselor UE cu cele malteze.

Marea Britanie –  Datele de mai jos sunt valabile până la Brexit în martie. Ulterior, vor intra probabil în vigoare alte prevederi. În prezent, reînnoirea se face la Driver and Vehicle Licensing Authorty – DVLA, taxa fiind de 43 £. Puteți conduce în Marea Britanie până la vârsta de 70 de ani dacă sunteți rezident și dețineți un permis valid emis în alte state UE. Apoi trebuie să preschimbați permisul, dar prevederea este valabilă numai pentru categoriile A și B. Pentru camioane, autobuze și microbuze preschimbarea depinde de vârstă. Trebuie să vă înregistrați la DVLA în maxim 12 luni de la obținerea rezidenței. Detalii pe: https://www.gov.uk/browse/driving/driving-licences

Norvegia – Ca regulă generală, permisele de conducere emise în UE și SEE pot fi folosite în Norvegia atât timp cât nu sunt expirate. Pot fi preschimbate pentru un permis norvegian fără examene adiționale. În momentul în care primiți permisul norvegian, cel anterior este trimis în țara care l-a emis. Pentru preschimbare trebuie să mergeți la un birou de înmatriculări auto sau să trimiteți cererea prin poștă. În ambele cazuri este nevoie de o cerere completă, permisul vechi în original și actele din care rezultă că aveți reședință permanentă în Norvegia. Pentru un permis temporar trebuie să aveți un document de identitate valabil. Reînnoirea permisului se face înainte ca acesta să expire și se face la Biroul de permise și înmatriculări – Trafikkstasjon și trebuie să aveți la dumneavoastră permisul și un act de identitate valabil. Taxele pentru emiterea permiselor variază și pot fi consultate în această listă.

Olanda – Reînnoirea permisului costă 38,83 €, iar după vârsta de 75 de ani este nevoie de examene și teste suplimentare.

Polonia – Reînnoirea se face contra 100,50 zloți polonezi, aproximativ 23,30 € la unul dintre birourile Starost.

PortugaliaInstitutul de Transport  (IMT) este responsabil pentru reînnoirea permiselor auto. Taxa este de 30 €. Dacă trăiți în Portugalia și aveți peste 50 de ani, trebuie să dați câteva  examene pentru reînnoirea permisului. Permisele emise în alte state UE sau SEE sunt valabile până la data expirării. Totuși,  persoanele rezidente în Portugalia trebuie să se prezinte în termen de 60 de zile la birourile IMT, în caz contrar pot primi amendă. Trebuie să aveți la dumneavoastră Formularul 13 IMT, permisul în copie și original, act de identitate și documentul de reședință. În cazul în care doriți să vă preschimbați premisul cu unul portughez trebuie să mai aveți și certificat medical electronic emis de un medic, certificat psihologic (pentru anumite categorii de vehicule) și trebuie să renunțați la permisul anterior. Acesta va fi trimis în țara emitentă. Cererea de preschimbare se înmânează personal la birourile IMT.

Slovacia – În această țară, reînnoirea permisului se face la poliție, aveți aici lista inspectoratelor de poliție. Taxa este de 6,50 € dacă este emis în 30 de zile și 26 € în două zile lucrătoare.

Spania – Permisele emise în alte state sunt valabile, dar trebuie să fiți atenți pentru că vârsta la care pot fi conduse anumite categorii de vehicule diferă. Pentru reînnoirea permisului emis în alt stat UE trebuie să vă faceți o programare la Jefaturas de Tráfico – biroul provincial de circulație, să sunați la 060  sau vă programați prin site-ul www.dgt.es, înainte de expirarea carnetului. Dacă locuiți în Spania, nu trebuie să faceți dovada vârstei, dar trebuie să treceți un examen medical pentru reînnoirea permisului. Cererea se poate descărca de pe site-ul DGT și trebuie să depuneți și act de identitate și de reședință, permisul în copie și original, fotografii, raport medico-psihologic. Taxa este de 24,10 € și se plătește online la DGT, cu cardul sau numerar (formular 791 valabil pe DGT).

Suedia – Un permis eliberat în alt stat UE este valabil până la data expirării. Pentru preschimbare este necesar să aveți reședința în Suedia și să dețineți un permis valabil. Completați online următorul formular pentru a obține cererea de preschimbare. Pe aceasta o trimiteți împreună cu permisul în original la adresa: Transportstyrelsen 701 97 Örebro. Pentru categoriile C, CE, D, DE trebuie să includeți și un certificat medical, o declarație privind starea de sănătate și un certificat oftalmologic. Dacă autoritatea suedeză de transport vă aprobă cererea, veți primi o decizie prin care vi se cere să mergeți la unul dintre birourile sale cu un act de identitate valid. Taxa este 250 coroane suedeze, cca. 23,35 €, formularul de plată fiind inclus în plic odată cu decizia. Vechiul permis va fi trimis autorității din țara emitentă. Dacă poliția suedeză v-a confiscat permisul emis în altă țară din cauză că ați încălcat regulile de circulație în Suedia, acest lucru va avea un impact negativ în eliberarea permisului suedez și va fi foarte dificil să obțineți un astfel de document.

Ungaria – Instituția care se ocupă cu permisele auto este KEKKH. Pentru preschimbare aveți nevoie de: un act de identitate; cardul de rezidență –lakcímkártya – sau dacă nu aveți acest card orice document oficial de la serviciul de imigrări care să ateste că aveți reședința în Ungaria; două foto tip pașaport; taxa de 4.000 de forinți – 12,28 € (pentru pensionari 1.500 forinți) și este eliberat într-o perioadă cuprinsă între opt și 21 de zile. Cererea se depune personal la orice centru de informare a guvernului – kormányablak, la biroul pentru servicii publice KEKKH sau la prefecturile locale. Nu este nevoie de certificat medical la preschimbare decât dacă sunteți pensionar. Permisul nu se emite următoarelor categorii de persoane: celor care au interdicție de a conduce emisă de o instanță sau o autoritate administrativă; celor care într-o anumită perioadă, conform hotărârii unei instanțe, trebuie să urmeze un examen medical sau un tratament psihiatric; celor cărora li s-a suspendat permisul, inclusiv pentru cumul de puncte; celor aflați sub supraveghere judiciară; celor declarați de către o autoritate competentă incapabili de a conduce. În Ungaria, permisul este considerat expirat chiar înainte de termen dacă certificatul medical a expirat. În acest caz, el poate fi folosit numai ca mijloc de identificare a persoanei și numai pe teritoriul maghiar.