Luni, 29 iunie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 82.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 33.100 mijloace de transport (dintre care 13.300 automarfare).
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 45.900 persoane cu 16.300 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 36.900 persoane cu 16.800 mijloace de transport.
Dintre persoanele care au efectuate formalitățile de intrare în România, 2.744 au fost plasate în carantină sau izolare, acestea sosind din țări care nu sunt incluse pe lista celor exceptate de la aceste măsuri, cum ar fi Spania.
Principalele puncte de trecere a frontierei unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I – 613 (din care 505 pe jos), P.T.F. Borş – 887, P.T.F. Nădlac II – 1.963, P.T.F. Petea – 371, P.T.F. Vărşand – 3 etc.
LISTA ȚĂRILOR EXCEPTATE DE LA MĂSURA CARANTINEI SAU IZOLĂRII O PUTEȚI CONSULTA AICI!