BUCUREȘTI: Un băiat de trei ani a murit după ce a consumat shaorma infectată cu salmonela

Un băieţel de trei ani a decedat, vineri, 18 mai, după ce ar fi consumat shaorma infectată cu salmonela împreună cu părinţii săi, aceştia fiind în stare gravă, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele APC. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a deschis un dosar penal în acest caz.

“Băieţelul a decedat aseară în spital, iar părinţii se află într-o stare deosebit de gravă şi sunt internaţi. Ne rugăm pentru ei să scape cu bine. Fiind adulţi au şanse mari să supravieţuiască acestei infecţii cu salmonela. O familie în componenţa căreia se afla şi un copil a consumat o shaorma într-un fast food din Bucureşti şi au ajuns la spital. Copilul din păcate a decedat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului, Costel Stanciu.

Acesta a precizat că salmonela, bacteria din cauza căreia a murit băieţelul, se transmite prin ouăle de raţă, prin sosurile folosite la shaorma sau prin intermediul mâinilor murdare.

“Decesul a fost cauzat de o bacterie numită salmonela care provoacă salmoneloză, o boală destul de gravă şi în unele situaţii se lasă cu deces, în special la copii, de aceea le-aş sugera părinţilor să evite cu cât pot cu putinţă să le ofere copiilor alimente pregătite în fast food. Salmonela se transmite prin intermediul ouălor de raţă şi a preparatelor alimentare realizate cu materii prime crude sau se poate transmite şi prin intermediul mâinilor murdare”, subliniază Costel Stanciu.

Reprezentanţii Institutul Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Bucureşti au confirmat, pentru MEDIAFAX, că băieţelul de trei ani a decedat vineri.

În acest caz, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au precizat, pentru MEDIAFAX, că procurorii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorului a exlicat că instituţiile statului nu îşi fac datoria în ceea ce priveşte controalele pe care ar trebui să le efectueze în cazul unităţilor de tip fast-food.

“Vina o poartă şi instituţiile statului, pentru că nu realizează controale frecvente în astfel de unităţi alimentare publice. Igiena este esenţială în unităţile de tip fast food. Acest caz nu doar la Bucureşti a fost observat, dar şi la Iaşi unde în ultima săptămână au fost internate 100 de persoane din cauza bacteriei salmonela. (…) Shaorma este periculoasă datorită unor sosuri realizate cu alimente crude, adică maionezele care se fac din gălbenuş crud”, a afirmat preşedintele APC.

Infecţia cu salmonela se manifestă prin vărsături, dureri musculare, iar procesul de refacere durează între 4 şi 7 zile.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.