Slovenia restricționează parțial circulația autovehiculelor de transport marfă de la 1 iunie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe teritoriul Republicii Slovenia că, în conformitate cu datele transmise de ministerul sloven al infrastructurii, începând cu data de 1 iunie 2019, se restricționează parțial circulația autovehiculelor de transport marfă în zona de nord – est a țării.

Astfel, accesul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată de peste 7,5 tone care tranzitează R. Slovenia va fi interzis pe drumurile regionale din Carinthia, Drava și Mura.

Punctele de trecere a frontierei Bistrica ob Sotli, Središče ob Dravi, Zavrč și Dobovec vor fi afectate și circulația va fi deviată pe autostradă (A1, A4 sau A5, după caz).

Singurele excepții permise sunt transporturile care au ca destinație puncte de încărcare /descărcare situate în aceste regiuni.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615058294 și +38615057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie numărul european unic de urgență 112 şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://ljubljana.mae.rohttps://www.dars.sihttp://www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http:/www.mae.ro/app_cs) , care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

  •  
ÎNSCRIE-TE acum pe pagina noastră de Facebook! - NEWS ROMANIA
error: ?