SUA: Cinci ani de închisoare și amendă de 250.000 de dolari riscă un român. Transporta un imigrant ilegal

Narcis Gabriel Burcea are 26 de ani și locuiește în Sterling Heights, statul Michigan. Pe 6 octombrie 2018, el a fost arestat de o patrulă a poliției de frontieră din SUA pentru că a transportat un imigrant ilegal, o româncă, pe teritoriul american.

Andreea Tița Pirlică venise cu viză în Canada și s-a hotărât să treacă frontiera în Statele Unite unde o așteptau prietenii. A vorbit cu Burcea să o ajute. Acesta s-a dus în Canada să aranjeze transportul și pe 5 octombrie a revenit în SUA prin punctul de trecere a frontierei din Massena, statul New York.

S-a cazat o noapte la un hotel din zonă și a doua zi dimineață a plecat cu mașina spre spre o parcare aflată pe teritoriul rezervației indienilor Akwesasne din tribul mohawk. Polițiștii de frontieră din sectorul Swanton l-au văzut pe Burcea intrând în parcare singur pentru ca după câteva minute să iasă din parcare însoțit de o femeie. Acest fapt li s-a părut suspect, așa că au oprit mașina în care se aflau cei doi în timp ce se îndreptau spre orașul Massena.

În urma verificărilor, au stabilit că Andreea Tița Pirlică a ajuns în SUA din Canada la bordul unei nave și a fost dusă de o altă persoană până la parcarea unde s-a întâlnit cu Burcea. Dacă va fi găsit vinovat, românul poate sta până la cinci ani în închisoare și va primi o amendă de până la 250.000 de dolari. Pirlică este acuzată că a intrat ilegal în Statele Unite. Ea fost dusă în fața unui judecător pe 8 octombrie unde a avut un traducător de limbă spaniolă. I s-a dat un avocat din oficiu pentru că a declarat că nu are bani pentru a-și alege un apărător. Pe 18 octombrie, judecătorul va hotărî ce pedeapsă va primi românca.

data-matched-content-ui-type="image_stacked"