Tahograful inteligent, acceptat și în țări din afara Uniunii Europene, aflate în spațiul Schengen

Uniunea Internațională a Transporturilor Rutiere (IRU) a confirmat că tahograful inteligent, obligatoriu pe toate vehiculele comerciale noi mai mari de 3.5 tone înmatriculate în UE începând cu data de 15 iunie 2019, a fost acceptat și în țări din afara Uniunii Europene, dar aflate în spațiul Schengen, informează infotrucker.

Astfel, vehiculele comerciale echipate cu noul tahograf inteligent pot circula fără probleme în Norvegia, Liechtenstein, Islanda, dar și în Elveția.

Începând cu data de 15 iunie 2019, tahograful inteligent este obligatoriu pe toate vehiculele comerciale noi mai mari de 3.5 tone înmatriculate în Uniunea Europeană.

Acordul european privind activitatea șoferilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaţionale (AETR) prevede exact care sunt perioadele de repaus și odihnă.

Aceste reglementări vor fi actualizate și cu prevederile din aceste țări care nu fac parte din Uniunea Europeană, care au unele prevederi legislative specifice, care se aplică doar punctual pentru cei care fac transport rutier de mărfuri în aceste zone.

DANEMARCA: Amendă record pentru un șofer român prins de două ori în două zile cu tahograful manipulat

  •